Ce soluţionează cererile şi ce conţin

Cererile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pot fi numai cu privire la actele unei autorităţi publice dintr-unul dintre aceste state. Curtea nu soluţionează plângeri îndreptate împotriva unor persoane particulare sau a unor instituţii private.
La CEDO se pot reclama autorităţile publice! Acest organism internaţional apără drepturile fundamentale ale cetăţenilorConform articolului 35 din convenţie, Curtea nu poate fi sesizată decât după ce au fost epuizate în prealabil căile de atac interne (apel şi recurs, în cazul României), într-un termen de 6 luni de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii din dreptul intern. Cererea este, de asemenea, inadmisibilă dacă este anonimă, esenţial identică cu o cerere anterior soluţionată sau dacă este vădit nefondată sau abuzivă.
Cererea va cuprinde descrierea situaţiei de fapt şi de drept, drepturile încălcate şi rezumatul litigiului în faţa instanţelor naţionale. Cererea va fi redactată preferabil în limba engleză sau franceză, întrucât toată corespondenţa ulterioară se va realiza astfel.
Cererea se trimite la sediul Curţii Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg, prin poştă cu confirmare de primire sau prin curier normal, nu prin fax, mijloace electronice sau personal. Dacă îndeplineşte condiţiile prealabile, cererea va fi înregistrată, va primi un număr şi i se va comunica solicitantului să completeze şi să trimită un formular special, în maximum 6 luni de la data primei scrisori adresate Curţii.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Unde trimiţi reclamaţiile

Adresa unde poţi trimite reclamaţiile este Curtea Europeană a Drepturilor Omului (European Court of Human Rights: F-67075 Strasbourg CEDEX, Franţa).

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI