Cusurgiii l-au provocat să-şi dezvăluie secretele succesului şi nu numai. Întrebat dacă are cusururi, Smiley a răspuns sincer că are multe. ”Mă trezesc greu dimineaţa, mă culc târziu seara, sunt neatent”. Nici la sală nu prea merge, aşa că a fost taxat de Marina, care i-a spus că „se vede” că nu trage de fiare, spre amuzamentul celor prezenţi.
Cei doi artişti au cântat live piesele „Statul”, care „se referă şi la statul degeaba şi la cei care ne conduc spre culmile succesului”, după spusele lui Don Baxter, dar şi hitul „Am bani de dat”.
Smiley şi Don Baxer au primit cadouri din partea Cusurgiilor. ”Te-am văzut cu bască şi ne-am gândit să-ţi dăm un fes cu căşti”, i-a spus Marina Neagu lui Don Baxter, care s-a arătat super încântat.
”Chiar dacă ai o mulţime de astfel de instrumente, îţi oferim şi noi unul. O maşină de tuns barba, cu model. N-am băut nimic în această dimineaţă, aşa că dacă te laşi pe mâna mea, o să fie bine”, i-a spus Marina lui Smiley, încercând să-l convingă să-i tundă barba.
În privinţa concertelor, artistul a spus că nu duce lipsă. „Lucrăm toţi şi de Revelion. Nu cântăm mult, ci bine. Iar pentru anul viitor, de 1 iunie, o să facem un super spectacol”, a mai spus Smiley.