Focaccia cu cimbru şi ulei de măsline
Mod de preparare: se prepară aluatul din făină, apă şi drojdie. Se adaugă sare şi patru linguri de ulei. Se frământă până aluatul devine gumos. Se întinde în tava de formă rotundă şi se lasă la crescut 60 de minute. Se unge apoi aluatul cu restul de ulei de măsline, se presară sare şi cimbru, apoi daţi la cuptor până se rumeneste uşor. Cimbrul poate fi înlocuit cu busuioc, rozmarin sau orice alte ierburi mediteraneene.
Foccacia cu roşii cherry
Mod de preparare: Se amestecă făina cu sarea într-un bol iar în mijloc se adaugă, uleiul, apa amestecată cu drojdia şi cinci linguri de ulei. Se frământă bine după care se pune la crescut 40 minute. După ce şi-a dublat volumul, se scoate aluatul şi se pune direct în tava cuptorului unsă cu ulei, cu degetele se întinde aluatul fără a trage de el prea mult. Se unge deasupra cu puţin ulei de măsline şi se presară sare. Se taie două cepe feliuţe, se amestecă cu puţin ulei şi sare. Se freacă puţin, apoi se împraştie peste focaccia. Roşiile cherry, tăiate în două se înfig puţin în aluat, apoi se dă la crescut încă o dată circa o oră. Apoi, se introduce tava cu focaccia în cuptorul preîncălzit circa 25 de minute până capătă o culoare aurie.
Focaccia cu brânză şi ceapă
Mod de preparare: se amestecă făina cu sarea într-un bol iar în mijloc se adaugă, uleiul, apa amestecată cu drojdia şi cinci linguri de ulei. Coca obţinută o punem la crescut 60 de minute. Se ia coca se mai framântă puţin şi se întind două foi. Apoi, se ia tava de copt se unge cu două linguri de ulei, se aşază prima foaie, se întinde branza (feta sau cremă de brânză), se aşază a doua foaie, se unge cu două linguri de ulei, se presară puţină sare, se înţeapă cu furculiţa din loc în loc, şi se introduce în cuptorul preîncălzit timp de 25 de minute. Foile trebuie să fie destul de subţiri iar brânza sau crema de branză să acopere toată suprafaţa tăvii.
Focaccia cu măsline verzi
Mod de preparare: se face mai întâi maiaua, din drojdie, puţină apă călduţă şi o mână de făină. Se lasă să crească 30 de minute. Restul de făinăse pune într-un bol, se face un crater în mijloc, se toarnă în el untul şi şase linguri de ulei, maiaua crescută cât să iasă un aluat destul de moale. Se frământă bine cam 10 minute, se întinde aluatul (cu mâinile) într-o tavă, se pun deasupra măslinele şi se coace focaccia timp de 60 de minute până se rumeneşte.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!