„E cea mai frumoasă zi din viaţa noastră!”
După o scurtă „şedinţă foto” în faţa lăcaşului de cult, cântăreaţa a intrat în biserică, însoţită de cele două perechi de naşi şi trei domnişoare de onoare, spunându-le celor din jurul ei că „îi iubeşte foarte mult”. Slujba religioasă a durat aproximativ o oră şi la ea au avut acces doar familia şi invitaţii Celiei, între care şi cunoscutul cântăreţ Costi Ioniţă şi manechinul Roxana Ilie, care le-au urat mirilor „fericire multă şi să-i binecuvânteze Dumnezeu cu copii frumoşi”.
La finalul ceremoniei religioase, în momentul în care a ieşit din biserică, întrebată cum se simte, Celia a spus: „E cea mai frumoasă zi din viaţa noastră. Mă simt perfect. E minunat!”, ne-a zis cântăreaţa. La rândul său, mama sa a declarat, vizibil emoţionată, că îşi doreşte ca fiica ei şi proaspătul ginere să aibă parte de o viaţă frumoasă.
A costat o avere?
În jurul orei 19:00, tot alaiul a pornit spre conacul unde a fost organizată petrecerea de nuntă. Acolo, cei peste 300 de invitaţi s-au putut delecta cu un meniu diversificat şi rafinat, într-un decor de vis. Se zvoneşte că la nuntă au cântat băieţii de la „Alb Negru”, dar şi Ştefan Stan, şi că întreaga petrecere a costat o avere: aproximativ 100.000 de euro.
Celia, pe numele ei Cristina Ioana Solcan, e originară din oraşul Simeria, judeţul Hunedoara. Cântăreaţa şi şi iubitul ei, Ardeli, s-au cununat civil la începutul lunii mai în Australia, acolo unde a locuit proaspătul ei soţ. Cei doi îndrăgostiţi au ales să-şi unească destinele şi în faţa lui Dumnezeu, în România.
Citeşte şi: „Celia s-a măritat! Uite ce frumoasă a fost mireasă! | FOTO”