O manea de jale se auzea ieri spre prânz dintr-o celulă a puşcăriei. Vocea deţinutului, care mai mult urla decât fredona ceva melodios, spunea aproape totul despre întâmplările din acea dimineaţă. “Culcat! Nu mişcă nimeni!”, aşa li s-a ordonat puşcăriaşilor în momentul în care echipele de control au intrat buluc peste ei.
Deţinuţii n-au mai apucat să dea alarma în celule
Unii erau treji de mult şi priveau spre tavan, în căutarea chipului cuiva drag. Alţii, mai somnoroşi din fire, căutau să mai prindă, în aşternuturi, câteva momente de odihnă. Paznicii au răscolit totul prin camere, de la bagajele infractorilor, paturile, pernele, cearşafurile şi până la pereţii găunoşi care puteau ascunde obiecte interzise în celule. “Ce-aveţi, băi gaborilor, cu noi?”, strigau speriaţi deţinuţii în timp ce măturau cu trupurile lor podeaua celulelor. Nervos, unul singur a încercat să se taie pe braţe şi să strige din toţi rărunchii “6! Vine garda!”, însă a fost rapid imobilizat de mascaţi.
Pe lângă telefoanele mobile, de la care băieţaşii îşi dirijau, din spatele gratiilor, afacerile sau împărtăşeau dorinţe ascunse iubitelor aflate în libertate, droguri şi cuţite, forţele care au descins în puşcărie au găsit şi adevărate distilerii. Fructele pe care le primeau de acasă erau puse la macerat şi se obţineau licori. Acum, la Jilava, este la modă ţuica de banană cu aromă de portocală.
«Arsenalul» infractorilor din spatele gratiilor
29 de telefoane mobile, 20 de cartele SIM, trei carduri de memorie, 27 bile cu droguri, 40 de cuţite şi alte obiecte tăioase, un casetofon şi un CD player, haltere improvizate, fierbătoare artizanale, aparate de tatuat improvizate. Majoritatea celularelor au fost găsite în camerele în care-şi ispăşesc pedepsele membrii clanurilor “Cocalarilor” şi “Sportivilor”. Una dintre cartelele SIM a fost descoperită în celula lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru. Conducerea Puşcăriei Jilava nu a putut să spună dacă aceasta era a interlopului sau a altui deţinut.