Francezii le dau bani să părăsească ţara
De câţiva ani, imigranţii români sunt o mare problemă şi pentru francezi, mai ales cerşetorii şi hoţii de buzunare. Ca să-i momească să plece, autorităţile franceze oferă o călătorie gratis spre România cu avionul fiecărui imigrant, precum şi 300 de euro pe membru de familie. Deşi la începutul programului era înghesuială, francezii şi-au dat seama că, după câteva săptămâni, românul plătit să plece era din nou în Hexagon.
Miloşii iau amendă în Italia
Măsurile din Anglia vin la numai câteva zile după cele din Italia, unde, pentru a descuraja cerşetoria, autorităţile din mai multe oraşe au decis pedepsirea celor care dau de mâncare sau le oferă bani celor ce le imploră mila. Amenzile pentru cetăţenii care sunt prinşi în fapt pot ajunge chiar şi la 500 de euro.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Secretul neștiut din familia Cataramă. Ce spune Adina Alberts despre sora ei, care s-a călugărit acum 30 de ani. Cât a suferit în dragoste Daniela: “A fost un șoc pentru familia noastră și foarte mulți ani nu am reușit să ne revenim”
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale