La alegerile trecute, Geoană s-a declarat învins de atacurile energetice năpustite asupra candidaturii sale şi de pălălaia flăcării violet care i-a pârjolit credibilitatea şi prezenţa de spirit la dezbaterea finală.
Degeaba a strigat el bucuros “Mihaela, dragostea mea!”, că încâlcitura de energii duşmănos puse la cale de şamanii contracandidatului i-a pârlit avântul amoros şi l-a pocnit drept în moalele carierei politice, în aşa hal încât a ajuns azi pe linie moartă şi complet carbonizată.
Învăţând din experienţa preţioasă a înaintaşilor şi, acolo unde nu a putut învăţa cinstit, plagiind- o după bunul lui obicei, urmaşul său pesedist s-a înfofolit în zilele alegerilor într-o aură mov turbat, menită să-i asigure victoria.
Daciana, dragostea noastră, a purtat la turul întâi al alegerilor jumătate de ţinută violet, iar pentru a intensifica la maximum protecţia şi-a ales pentru turul al doilea un costum mov din gât până-n rotule, care să-i intensifice protecţia energetică şi să se combine lucrativ cu energiile transmise de gâtlegăul la fel de mov al bărbatului său. În februarie 2010, stema României de pe pupitrul de la Palatul Cotroceni a fost modificată, culoarea ei de fond preschimbându-se din albastru în violet.
Modificarea s-a lăsat cu un scandal şi înjurături extrase direct din Codul Penal, unde scrie că, dacă umbli la culoarea unor simboluri naţionale, rişti să faci închisoare în zeghe gri, după nişte gratii mov.
Obsesia politicienilor pentru mov nu s-a ostoit nici patru ani mai târziu, când, iată, îndârjiţii politicii au fost gata să-şi dea unul altuia cu chakra cea violet în cap şi s-au bătut în bannere aşezate după cele mai iscusite norme ale feng-shui-ului.
Ăstimp, sunt doar cai indigo pe pereţi speranţele că vor veni să schimbe rezultatele numărătorilor nişte îngeri mov. Ce aripi au avut de fâlfâit au fâlfâit deja! De-acum, aleşilor începe să li se fâlfâie de noi, alegătorii, c-aşa e mersul firesc al politicii în ţara noastră.