Libertatea: Doar în câteva zile ai fost atacat la greu. Crezi că în spatele tuturor acuzaţiilor există un plan diabolic de a te discredita ca Chef?
Florin Dumitrescu: Ştiu că sunt câţiva care mă contestă. Probabil că le e greu să accepte că la 25 de ani pot să fiu un bucătar cu carieră.
Cum s-au derulat exact lucrurile între tine şi timişoreanul Georgeo Andrei, care te acuză că l-ai pocnit? Se vede din filmări că v-aţi certat.
Incidentul a avut loc în contextul în care echipa condusă de Georgeo Andrei rămăsese în urmă. Am vrut să îi mobilizez cu sfaturi, dar am fost provocat şi sfidat. Imaginile sunt grăitoare şi arată clar că el e cel care mă provoacă. Poziţia mea în acest show nu îmi permite să plec capul în faţa unui concurent, indiferent de vârsta lui.
El susţine că i-ai fi cauzat traumatisme grave la nivelul feţei.
Aşa cum s-a vazut, la distanţă de două ore, când a acordat un interviu, nu avea nimic la nas, era relaxat şi jovial. Ba chiar ne-a mulţumit tuturor, a vorbit despre o mică altercaţie cu mine, dar finalul a fost unul optimist, în care spunea că “totul e bine când se termină cu bine”. Nu am avut nici o clipă intenţia să îl lovesc, aşa că nu am făcut-o. Dacă fractura de care vorbeşte va fi atestată de o instituţie specializată, pot să vă spun că nu sunt responsabil pentru ce a făcut ulterior
Georgeo mai spune că imaginile puse la dispoziţie de PRO TV, de la acele filmări, ar fi fost trunchiate….
Există martori (concurenţi, echipa de filmare, Scărlătescu şi Răzvan Fodor), care pot depune mărturie. Filmuleţul nu poate fi trucat, se vede că e realizat dintro singură bucată, în timp real, şi nu există nici o urmă de montare.
El se plânge că nu i-ai cerut scuze şi e decis să te dea în judecată.
Încă aştept citaţia. Scuze nu va primi, pentru că dumnealui nu a înţeles formatul emisiunii: situaţii reale, care se regăsesc în viaţa de zi cu zi a oricărui bucătar şi care surprind momentele de tensiune, nervi întinşi la maximum, lupta contra cronometru şi limbaj liber. În alte ţări, juraţii pot fi mult mai acizi şi mai agresivi, aşa cum e celebrul Gordon Ramsay.
În plus, el mai zice că, atunci când l-ai bătut, consumaseşi alcool.
Nici vorbă. Din păcate pentru el, eu nu consum alcool şi am o sensibilitate chiar şi la miros.
Iubita ta e însărcinată şi, cu siguranţă, a fost şocată de întâmplare.
Amândoi suntem şocaţi. Sunt uşor speriat de ceea ce poate să păţească iubita mea pentru că în momentele astea nu are voie sa trăiască emoţii de genul acesta.
A mai apărut un personaj , Loredan Gargalâc, Chef în Anglia, care a declarat: “Florin e un gunoi, un cantinar obosit” şi că ai fi furat un set de cuţite scumpe, din restaurantul la care ai lucrat.
Acuzaţii nefondate! Patronii restaurantului au dezminţit că aş fi furat ceva, dimpotrivă, au şi zis că am lăsat acolo multe lucruri personale. O să încerc să rezolv şi această problemă pe căi legale.