“Câinii” au realizat un meci bun în faţa unei echipe calificate la Cupa Mondială din Africa de Sud, reprezentativa statului Coreea de Nord. În afara golului reuşit de Claudiu Niculescu (14), dintr-un penalty scos de Gabi Torje, elevii pregătiţi de Cornel Ţălnar au mai avut câteva situaţii bune de a marca în prima repriză, cea mai mare fiind irosită de brazilianul Leonardo (45 – bară). De altfel, fundaşul sosit de la Tilburg (Olanda) a lăsat o bună impresie şi ar putea fi oprit în lot.

Nord-coreenii, veniţi dintr-o ţară roasă încă de comunism, au reuşit însă să egaleze în prima parte, în minutul 21, aşa că meciul n-a mai fost o glumă pentru români. Mai mult, după pauză, s-a jucat pe contre, iar în final de meci, fundaşul spaniol Molinero (89) a reuşit să dea lovitura, cu un şut în vinclul porţii adverse: 2-1 pentru Dinamo! “A fost un test util contra unei echipe arţăgoase”, a precizat, după meci, Claudiu Niculescu.

Cel mai confortabil pe gazon s-a simţit mijlocaşul roş-albilor, Andrei Mărgăritescu, poreclit “China” de colegi din cauza trăsăturilor asiatice ale feţei. Dinamo a început în formula Dolha – Molinero, D. Grigore, L. Goian, Leonardo – Torje, Mărgăritescu, Boştină, Ad. Cristea – Niculescu, A. Cristea. Au mai jucat Cr. Munteanu, Scarlatache, Pulhac, Zicu, M. Niculae, D. Kone, L. Ganea, Alexe. Următoarea partidă de verificare a bucureştenilor va avea loc mâine, cu echipa de ligă secundă Universitatea Cluj-Napoca.4306-225094-negocieri.jpg

Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”
Recomandări
Declarațiile vatmanului implicat în accidentul mortal din București. „Nu am avut nicio şansă să îl evit. Nu am mai dormit de atunci”

Negocieri cu Drpici şi Rivas

Cornel Ţălnar, antrenorul lui Dinamo, a recunoscut ieri că au existat tratative cu doi fundaşi centrali. Dinamo a fost în discuţii cu spaniolul David Rivas (31 de ani), de la Betis, şi cu croatul Dino Drpici (28 de ani, foto), de la divizionara secundă Karlsruher SC.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Ce să pui în găluște ca să nu se mai sfărâme la fiert. Vor fi mult mai pufoase și aromate dacă te bazezi pe acest truc
FANATIK.RO
Ce să pui în găluște ca să nu se mai sfărâme la fiert. Vor fi mult mai pufoase și aromate dacă te bazezi pe acest truc
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
Băutura care e mai sănătoasă și mai ieftină decât laptele. În Grecia Antică era considerată medicinală
FANATIK.RO
Băutura care e mai sănătoasă și mai ieftină decât laptele. În Grecia Antică era considerată medicinală
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Observatornews.ro
Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI