Proprietarii sunt protejaţi
“Locatarul (n.r. – chiriaşul) poate denunţa unilateral contractul de chirie, prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mare de o lună. Dacă intervalul este mai mic de o lună, preavizul este de 15 zile. În situaţia în care perioada de închiriere a imobilului este determinată, chiriaşul este obligat să respecte un termen de preaviz de cel puţin 60 de zile înainte de a renunţa la contract”, susţine avocatul Cristian Ene.
Găseşti ceva pe stradă? Primeşti 10% din valoare
În cazul în care o persoană restituie un bun proprietarului, acesta este obligat să plătească găsitorului o recompensă de 10% din valoarea obiectului. Noua legislaţie mai spune că, în măsura în care proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul poate să aleagă între ceea ce i se oferă şi ceea ce ar trebui legal să primească.
Cristian Ene,
Casa de avocatură ENE-CORBEANU,
www.enecorbeanu.ro
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Adevarul.ro
Suma cheltuită de un român în călătoria de 12 zile până în Norvegia: „Am văzut cele mai frumoase locuri de pe planetă”
Elle.ro
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Unica.ro
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi
Observatornews.ro
"A fost într-o secundă". Momentul dramatic când şoferul unei autobasculante râmâne fără frâne şi loveşte trei maşini într-un sens giratoriu, în Constanţa
HOROSCOP
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți