Libertatea: Piţurcă va trece peste actele de indisciplină ale lui Mutu şi Tamaş?
Mircea Sandu: Adi Mutu m-a sunat şi mi-a cerut două bilete pentru meciul de mâine cu Luxemburg, pentru el şi pentru preşedintele de la Cesena. A fost un gest remarcabil, pe care i l-am transmis şi selecţionerului. Am simţit că e ros de acest dor de echipa naţională. Tamaş, în schimb, nu m-a sunat, nu ştiu dacă are numărul meu, dar ştiu că el jurase că nu mai bea. Oricum, au ieşit fără acordul antrenorului în oraş, nu au scuză pentru acest gest, chiar dacă Mutu venea după o perioadă lungă de cantonament. Eu, când eram jucător, mă întâlneam cu prietenii o zi, după meci, nu înaintea lui.
Există şanse ca Rădoi şi Chivu să revină la lot?
În privinţa lui Rădoi, lucrurile sunt clare. Mirel aşteaptă ca Piţi să-l sune, iar antrenorul aşteaptă, la rândul său, ca fotbalistul să-l contacteze. Oricum, motivul pentru care Rădoi a renunţat la lot nu stă în picioare: nu poţi să te superi pe un superior de-al tău. Am ajuns să ne purtăm mai cu mănuşi cu jucătorii decât o fac cei de la Barcelona cu Messi! În privinţa lui Chivu, chiar cred că el nu mai putea să reziste fizic pe atât de multe fronturi, mai ales că rămăsese singurul lider al naţionalei. A fost un pic neplăcut că ne-a lăsat la jumătatea preliminariilor, dar cred că el se poate întoarce dacă învingem Luxemburg şi Franţa.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Crede că Lucescu jr va reveni la naţională

Mai sunteţi supărat pe Răzvan Lucescu?
Interviu | Mircea Sandu, preşedintele FRF: «Chivu se poate întoarce»Nu am fost şi nu sunt supărat pe el. Avem o relaţie normală şi nu pot să-i reproşez ceva. El a fost supus unei presiuni imense din partea patronilor de club şi a impresarilor, care-şi voiau jucătorii selecţionaţi pentru a le creşte cota, noi voiam rezultate rapide. A avut parte şi de multe accidentări ale selecţionaţilor… Mi-am dat seama că e un excelent antrenor de club, dar mai are de învăţat pentru a fi selecţioner. Probabil, în viitor, se va întoarce pe banca naţionalei. Ce m-a deranjat la el a fost modul în care a plecat. Am aflat printr-un prieten comun că declara în presă că va merge cu echipa în cantonamentul din America de Sud, dar că nu vrea să se ţină de cuvânt.
Toată lumea îl vede pe Piţurcă ca pe un salvator al fotbalului românesc…
Victor încearcă să revigoreze naţionala, să alcătuiască un grup care să fie capabil de performanţă. E un proces care va dura, nu se pot schimba lucrurile peste noapte. Piţurcă e un antrenor sever, care a impus disciplină. S-a scris că ar selecţiona jucători pentru a le creşte cota, dar, în cazul lui, ca şi în cel al lui Iordănescu, bag mâna în foc şi nu se abat de la principiile lor şi că nu se lasă influenţaţi în privinţa selecţiei.
Pe Ionuţ Lupescu de ce l-aţi “gonit” de la FRF?
Nu l-am gonit. A decis să plece pe un post de conducere la UEFA, eu zic că e un pas înainte pentru el. Vorbim la telefon, rămânem prieteni. E important că atât eu, cât şi el deţinem posturi la UEFA. Cum credeţi că s-a obţinut organizarea finalei Europa League sau a Europeanului Under 19? Îţi faci relaţii mult mai uşor dacă eşti acolo, în mijlocul lucrurilor.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI