Steaua are cel mai greu program

Formaţia patronată de Adrian Porumboiu va înfrunta trei adversari care încearcă să evite retrogradarea (Tg. Mureş, Gaz Metan, Sportul), dar şi patru formaţii fără griji, din zona neutră a clasamentului.
La polul opus, ţintarul acestui final de sezon o dezavantajează evident pe Steaua, pentru că la handicapul de 3 puncte care o separă de primul loc se adaugă faptul că roşalbaştrii mai au de disputat trei derbyuri cu contracandidate la titlu (Rapid, Dinamo şi CFR Cluj) şi amănuntul că trebuie să joace patru din ultimele şapte etape în deplasare.
În concluzie, acest final de campionat se va disputa cu săbiile pe masă şi cu sufletul la gură. Cel mai bun să câştige!

Opt cluburi luptă pentru evitarea retrogradării

Pe lângă războiul pentru titlul de campioană a României, ultimele şapte etape ale sezonului vor fi caracterizate şi de o luptă încinsă pentru supravieţuirea pe prima scenă a fotbalului nostru. Cu excepţia “lanternei roşii” CS Mioveni, deja condamnată la retrogradare, opt formaţii speră să supravieţuiască în Liga I: Ceahlăul Piatra Neamţ, Concordia Chiajna, FC Braşov, Voinţa Sibiu, Gaz Metan Mediaş, Petrolul Ploieşti, FCM Tg. Mureş şi Sportul Studenţesc.

Din România până în Coreea de Sud pe motocicletă: un traseu de 36.000 de kilometri făcut în 91 de zile. Cifrele unei călătorii extraordinare
Recomandări
Din România până în Coreea de Sud pe motocicletă: un traseu de 36.000 de kilometri făcut în 91 de zile. Cifrele unei călătorii extraordinare

Greu de ajuns în grupele Ligii Campionilor

România nu va mai avea nici o echipă calificată direct în grupele ediţiei viitoare a Ligii Campionilor. Primele două clasate în Liga I vor trebui să joace două tururi preliminare pentru a ajunge pe tabloul principal al celei mai puternice competiţii europene. În Europa League, ţara noastră va avea trei reprezentante: câştigătoarea Cupei României (play-off) şi ocupantele locurilor 3 (turul 3 preliminar) şi 4 în Liga I (turul 2 preliminar).

Programul formațiilor care luptă pentru titlu

  • DINAMO (locul 1, 52 p)

Etapa 28 FC Braşov (d)
Etapa 29 “U” Cluj (a)
Etapa 30 CFR Cluj (a)
Etapa 31 Sibiu (d)
Etapa 32 Mioveni (a)
Etapa 33 Steaua (d)
Etapa 34 Astra (a)
 
  • CFR CLUJ (locul 2, 52 p)

Etapa 28 Ceahlăul (d)
Etapa 29 FC Braşov (a)
Etapa 30 Dinamo (d)
Etapa 31 “U” Cluj (d)
Etapa 32 Sibiu (a)
Etapa 33 Mioveni (d)
Etapa 34 Steaua (a)

  • RAPID (locul 3, 51 p)

Etapa 28 Steaua (a)
Etapa 29 Astra (d)
Etapa 30 Tg. Mureş (a)
Etapa 31 Gaz Metan (d)
Etapa 32 Pandurii (a)
Etapa 33 Sportul (d)
Etapa 34 Oţelul (a)

  • FC VASLUI (locul 4, 49 p)

Etapa 28 Astra (a)
Etapa 29 Tg. Mureş (d)
Etapa 30 Gaz Metan (a)
Etapa 31 Pandurii (d)
Etapa 32 Sportul (a)
Etapa 33 Oţelul (d)
Etapa 34 “U” Cluj (a)

  • STEAUA (locul 5, 49 p)

Etapa 28 Rapid (d)
Etapa 29 Petrolul (a)
Etapa 30 Chiajna (d)
Etapa 31 Ceahlăul (a)
Etapa 32 Braşov (d)
Etapa 33 Dinamo (a)
Etapa 34 CFR Cluj (d)
* (d) = deplasare; (a) = acasă

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
FANATIK.RO
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Observatornews.ro
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect
HOROSCOP
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI