Ce a însemnat pentru voi „La bloc”?
„La Bloc” mi-a schimbat viaţa, perspectiva asupra viitorului. Niciodată nu mi-am imaginat că aş putea să fiu actriţă până la întâlnirea cu colegii din serial.
Rep.: Ce s-a schimbat în viaţa voastră în anii în care aţi jucat în serial?
Laura Cosoi: M-am mutat de la Iaşi, am făcut naveta doi ani la facultate şi cu toate astea nu am avut niciodată o restanţă, am devenit independentă financiar şi am învăţat să mă întreţin, pentru că la Iaşi stăteam cu ai mei şi ei îmi asigurau tot ce aveam nevoie, am evoluat pe plan profesional. În primele 3 luni din momentul în care am început să apar pe ecran în serial am obţinut două roluri în filme de lung metraj, „James the 1st” şi „What Means Montley”, mi-am făcut prieteni noi care îmi sunt şi astăzi foarte apropiaţi.”
Rep.: Uitându-vă acum la primele episoade din serial, ce vă amuză & enervează la prestaţia de-atunci?
Laura Cosoi: „Nu mă enervează nimic. Dacă atunci mi se părea că Adina nu mi se potriveşte, acum uitându-mă în urmă mi se pare că era perfectă pentru mine. Rolul ideal pentru un actor. „
Rep.: Ar avea acelaşi succes serialul dacă v-aţi reuni şi aţi ieşi acum din nou pe sticlă?
Laura Cosoi: „Asta nu ştiu, dar cu siguranţă o să bucurăm sufletele multor români cu acest episod special de 1 decembrie. „
Rep.: Când v-aţi reunit ultima oară? Revederile astea ale voastre sunt parcă, asemeni reuniunilor la X ani de la alsolvirea liceului.
Laura Cosoi: Eu am păstrat cumva legătura cu o mare parte dintre colegii mei. Cu Dana şi Alina mă văd foarte des, la fel şi cu Mariana (de multe ori merg la teatru, să o văd în diferite spectacole), cu Dragoş şi Emil joc în piesă de teatru „Portret la minut” cu care mergem în turneu o dată pe an prin ţară. Cumva am păstrat legătura cu o mare parte dintre colegii mei.
Rep.: Ce-aţi mai făcut din 2008 când s-au oprit filmările la sitcom? Aţi divorţat, v-aţi (re)căsătorit? Aţi adoptat o mâţă, un căţel, un purcel, aţi intrat în afaceri, aţi câştigat / pierdut la poker…?
Laura Cosoi: Am făcut foarte multe lucruri, m-am implicat în proiecte de film, teatru, videoclipuri, acum lucrez intens la blogul meu www.lauracosoi.ro, a apărut în viaţa mea Jazz – căţelul meu, călătoresc. Fac lucruri care mă bucură.
Citeşte şi: EXCLUSIV | Libertatea a aflat ce au făcut celebrii actori din serialul tv «La Bloc» în cei cinci ani de la încheierea filmărilor Emil Mitrache, alias „Americanu'” din „La Bloc”: „Acum lucrez în asigurări”  

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI