La trei zile de la aflarea veştii că şoferii ar putea plăti scump – chiar cu puşcăria! – orice greşeală făcută atunci când se află la volanul maşinii, iniţiatorii proiectului se dezic de aberaţiile care au ajuns, zilele acestea, la urechile conducătorilor auto din România. Mai exact, membrii Consiliului Interministerial pentru Siguranţă Rutieră (n.r. – altfel spus, reprezentanţii mai multor ministere în grija cărora se află legile pe care şoferii trebuie să le respecte) nu par să-şi mai aducă aminte care dintre ei a născocit absurdităţi de genul “reţinerea permisului pentru trei ani”.
Permis luat pe trei ani!
Iniţial, s-a spus că totul ar fi plecat de la sugestiile făcute de reprezentantul de la Transporturi, dar ministerul a infirmat zvonul. Cei care au avut, din start, o poziţie clară au fost mai-marii Poliţiei Rutiere, care au catalogat propunerile cu pricina drept aberaţii. “Singurele propuneri pe care le susţin poliţiştii sunt interzicerea ATV-urilor pe şosele şi obligativitatea permisului auto pentru cei care au scutere şi mopede”, ne-a spus comisar-şef Marian Motoc, adjunctul şefului Poliţiei Rutiere.
Până ce lucrurile se vor clarifica, şoferii sunt cei care au de pătimit, aşteptând cu sufletul la gură ca legiuitorii să se hotărască. E drept că până ca acest proiect să-i afecteze direct pe conducătorii auto, el trebuie să fie aprobat de Guvern, de Parlament şi de Preşedinţie.
Şofer prins cu 205 km/h
Un doljean de 28 de ani a fost surprins de radar, zilele trecute, în timp ce-şi conducea BMW-ul 520 cu 205 km/oră, în afara localităţii sibiene Săcel. Cu câteva ore înainte, permisul îi fusese suspendat tot pentru viteză.
Uite ce aberaţii
- Şoferii vitezomani să fie reţinuţi 24 de ore;
- Permisul de conducere să poată fi suspendat timp de trei ani pentru infracţiuni grave;
- Controlul în trafic să poată fi făcut şi de jandarmi, şi de poliţişti comunitari;
- Copacii de pe marginea drumurilor să fie tăiaţi;
- Proprietarul unei maşini să poată fi sancţionat chiar dacă la volan s-a aflat o altă persoană care a comis abaterea.