Iar a dat cu băţul în baltă preşedintele. Pe holul Parlamentului, cu obiectivele şi microfoanele camerelor pe el, marţi, a hăhăit şi l-a gratulat pe un altminteri sobru comentator tv cu apelativul “măi, caraghiosule”. Totuşi, mult sub standardele băsesciene, care merg grobian de la “aş băga… în greva lor de sindicate”, la “găozar” şi “ţigancă împuţită”. Dacă-i place atât de mult stilul colocvial, ziaristul vizat trebuia să-i răspundă simplu, pe înţelesul său, ca-n curtea şcolii, “cine zice ăla e”. Şi nu mai era nevoie de “dezbaterile” filosofice care au abundat în mass-media. Dacă, spre a-l cita pe un ţârcovnic de-al său, “aşa e preşedintele, glumeţ”, înseamnă că s-ar simţi bine să aibă răspuns pe potrivă.

Incidentul, însă, a scos şi din gura lui Mircea Geoană, care ratează mereu ocazia de a tăcea şi pe fruntea căruia Băsescu abia aşteaptă să relipească în campania electorală celebra etichetă “Prostănacul”, scrisă de Ion Iliescu, o replică: “Se politizează totul”. Sau se tabloidizează. Repetând astfel papagaliceşte o noţiune pe care n-o cunoaşte şi care e folosită anapoda de moftangii frustraţi – ce mâzgălesc prin publicaţii aşa-zise “de elită”, cu tiraje minuscule şi în pragul falimentului, ori lansează ode partinice prin talk-show-uri la care nu se mai uită nimeni – Geoană a vizat ziarele cu cel mai mare tiraj şi posturile tv cu cea mai largă audienţă. Jignind implicit milioanele de cititori şi de telespectatori ai acestora. Strâmbând din nas, adică, la adresa majorităţii electoratului, ale cărui voturi le cerşeşte. Dar, fie spus, nepricepând nimic, nu vede că tocmai aşa-numitele tabloide, nefăcând caz de falsă, de ipocrită pudoare şi abordând şi teme de showbiz sau de culise mondene – asta-i viaţa şi nu trebuie pusă la index – sunt cam singurele care găzduiesc şi pagini utilitare, anchete privind viaţa grea a românilor, reportaje de prin satele neelectrificate, unde jeepurile demnitarilor nu ajung, ori duc campanii de ajutorare a unor nefericiţi. Tematica mass-media, din fericire, nu o pot impune nici Băsescu, nici Geoană. Ei pot fi nu editori, ci doar subiecte.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI