Cercetătorii au descoperit că persoanele care mănâncă ciocolată regulat, cel puţin de două ori pe săptămână, au un indice de masă corporală mai scăzut faţă de cei care consumă ciocolată doar ocazional.
În cadrul studiului specialiştii au analizat peste 1.000 de bărbaşi şi femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 85 de ani, care nu aveau în istoria medicală probleme cardiovasculare, diabet sau colesterol ridicat.
Aceştia au fost întrebaţi de câte ori pe săptămână consumă ciocolată şi le-a fost măsurată greutatea. Toate datele indicau o masă corporală mai scăzută pentru cei care mâncau cicolată. Aceştia aveau un aport de calorii mai mare, au mâncat multe grăsimi saturate şi nu au exercitat mai mult efort decât colegii lor care nu mâncau ciocolată.
Şi totuşi, indiferent cât au interpretat cercetatorii datele şi le-au combinat în funcţie de vârstă, sex, activitate psihică sau alte criterii, consumul de ciocolată conducea mereu către un indice al masei corporale mai scăzut. Persoanele care au mâncat ciocolată erau mai slabe decât cele care nu au consumat acest aliment.
Cercetătorii spun că, chiar dacă rezultatele studiului sunt îmbucurătoare pentru cei care iubesc ciocolata, aceasta trebuie însă consumată cu moderaţie.
Ciocolata este cunoscută pentru proprietăţile sale antioxidante care pot preveni anumite reacţii moleculare în lanţ în celulele corpului şi reduce slăbirea şi distrugerea celulelor. Ciocolata are legătură şi cu reduceri modeste ale tensiunii arteriale, sensibilitate la insulină, colesterol şi alte funcţii cheie metabolice.
![Alexandru Papadopol, protagonistul unui nou scandal amoros! E acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Cum răspunde actorul și de ce a intervenit și fosta lui soție, Ioana Ginghină. Și Poliția e implicată!](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9b5205b8b55c5c917ce3752ff9f13520.jpg)
![Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și soțul ei care a avut probleme cu legea](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_90c1dca0bda76907555c96273cfa7798.jpg)
![Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c952fd6a6710c70aabd963f93a469e8f.png)
![Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_45b75d772f52b0d7353f5a61ee56d4ea.png)
![EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c2e4f004d7cd8a7610ecaab17bd352b7.jpg)
![VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_daf2ffe407e8231a6b7485db26d93eac.jpg)
![Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_68e0bd2a142e0229e7c3e1eaac45cf98.jpg)
![Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9cd4b8c31889dc5ded86db60a4db65b9.jpg)