E supărată că Velea va fi tată
Însă, zilele trecute, fotoreporterii Libertăţii au surprins-o în staţiunea Vama Veche, alături de două prietene. Cu privirea ascunsă în spatele unor imenşi ochelari de soare, spre deosebire de companioanele sale, care râdeau zgomotos, Ana era mai tăcută şi mai abătută.
A mai schiţat un zâmbet când şi când la glumele fetelor, care încercau să o bine-dispună. Pesemne că Anei nu i-a picat tocmai bine vestea că fostul ei soţ va avea un copil cu femeia care le-a distrus căminul.
Alex şi Antonia s-au distrat pe litoralul bulgăresc
La rându-i, şi Alex Velea, fostul soţ al Anei, s-a bucurat în această perioadă de razele soarelui, însă în Bulgaria. De altfel, de când au anunţat că vor avea un copil, Antonia şi Velea nu se mai feresc să se afişeze împreună, ba chiar se fotografiază zilnic şi îşi postează pozele pe conturile de socializare.
Alex şi Antonia au stat la plajă în scurta vacanţă de peste graniţă
După ce solista şi-a terminat treaba, căci ea a avut de susţinut un spectacol în Bulgaria, cei doi “porumbei” s-au hârjonit pe plajă. Alex e foarte fericit de când a aflat că va deveni tătic, susţinând că abia aşteaptă ca bebeluşul să vină pe lume.