Bombă: omul de afaceri Dorin Cocoș și-a turnat, cu lux de amănunte, fosta soție, pe Elena Udrea, dar și pe Vasile Blaga. Amănuntele se regăsesc în Denunțul pe care Cocoș l-a formulat la DNA. ”Precizez că am sprijinit personal campania electorală din anul 2009, pentru a obține sprijinul Guvernului în vederea derulării acestui contract (Microsoft – n.r.). În acest sens am fost sprijinit de către Vasile Blaga și Elena Udrea. Într-o discuție cu Vasile Blaga mi s-a comunicat că trebuie să plătesc contravaloarea produselor din lista mai sus menționată (material pentru campania electorală – n.r.), precizându-mi că suma ajunge la aproximativ trei milioane de euro”, a menționat Cocoș în denunț.
Fostul soț al Elenei Udrea a descris și traseul banilor: ”Din cauza blocării conturilor lui Dinu Pescariu din Elveția suma ce mi-a fost remisă mie cu titlu de beneficiu propriu a fost de aproximativ 1.800.000 de euro, adică cei 700.000 de euro din cont, 200.000 de euro în Dubai, 100.000 de euro retragerile din cărțile de credit și cei 800.000 de euro cash, din care 500.000 de euro i-am împrumutat lui Gabriel Sandu”.
Nu în ultimul rând Dorin Cocoș a precizat în fața procurorilor și ce a făcut cu mita: ”Din banii primiți în cont de la Dinu Pescariu am achiziționat pe persoană fizică, împreună cu fosta mea soție, Elena Udrea, ½ din Hotelul Grivița, având fiecare în proprietate ¼ chiar și azi. Precizez că Elena Udrea cunoștea despre demersurile făcute de mine în vederea derulării contractului de licențiere Microsoft și despre banii primiți și așa cum am spus mi-a acordat sprijinul ei în Guvern. Despre acest lucru știa și Vasile Blaga, care, de asemenea, a sprijinit derularea contractului”.
Dorin Cocoș a primit arest la domiciliu, în dosarul Microsoft, ca urmare a formulării acestui denunț. El se află, totuși, încă în spatele gratiilor, în baza mandatului de arestare pe care l-a primit în dosarul Alinei Bica, fosta șefă a DIICOT.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro