4572-302077-8medicul.jpgDe 64 de zile, Cristiana Anghel (51 de ani) refuză să mănânce, iar echipa medicală care o îngrijeşte în Capitală se află permanent în alertă. “De circa o săptămână i se fac perfuzii de hidratare”, ne-a spus dr. Cornelia Zetu, de la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. dr. N.C. Paulescu”.

Riscă oricând un stop cardiac

Purtătorul de cuvânt al spitalului declară că situaţia pacientei este una “aparte”. “Orice privare alimentară cauzează dezechilibre metabolice grave. Pot fi afectate toate organele vitale, în primul rând funcţia cardiacă, putând apărea aritmii cardiace, chiar un stop cardiac iresuscitabil, adică decesul. Pot fi afectate şi celelalte organe, dar şi capacităţile cognitive, precum memoria, atenţia, concentrarea etc. O altă complicaţie e scăderea imuninăţii, ce ar putea conduce la contractarea infecţiilor grave. Chiar dacă se reia, treptat, alimentaţia, sănătatea unei persoane care face greva foamei ar putea fi compromisă pe viaţă”, susţine dr. Zetu.

Se luptă cu o viroză

Cu organismul slăbit, Cristiana Anghel a căzut uşor pradă unei viroze, luată probabil de la unul dintre vizitatorii săi. “Am răcit, am avut frisoane, am făcut febră, dar, cu ajutorul personalului de aici, sigur mă voi pune pe picioare”, a declarat ieri învăţătoarea pentru Agerpres.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI