Modificările legislaţiei penale în ceea ce priveşte abuzurile sexuale asupra copiilor, “îmblânzesc” extrem de mult pedepsele celor ce vor comite asemenea acte abominabile.
“Codul Penal actual prevede, la articolul 198, pentru infracţiunea de act sexual cu un minor cu vârsta de sub 15 ani, o pedeapsă cuprinsă între 3 şi 10 ani. Noul Cod Penal, ce intră în vigoare de mâine, 1 februarie 2014, reduce cuantumul anilor de închisoare pentru aceeaşi faptă, prevăzută acum la articolul 220, la jumătate, adică la cel mult 5 ani. Pedeapsa scade, potrivit aceluiaşi articol, şi în cazul în care agresorul, major, s-a folosit de autoritatea sau influenţa sa asupra minorului pentru a-l abuza – cel mult 7 ani de puşcărie, faţă de 10 ani, cât stipulează actualul Cod Penal. Cu maximum 10 ani de închisoare va fi pedepsit actul sexual cu un minor, dacă acesta este rudă cu agresorul, dacă se afla în îngrijirea, paza sau tratamentul făptuitorului ori dacă abuzul a avut ca scop producerea de materiale pornografice”, a explicat pentru Libertatea avocata Ionela Vasile (foto).
Oricine va comite, începând de mâine, vreuna din infracţiunile de mai sus va scăpa însă de răspundere penală, cu girul celor care conduc România.
“Noul Cod Penal nu va sancţiona infracţiunile prevăzute la articolul 220 dacă diferenţa de vârstă dintre agresor şi victimă nu e mai mare de trei ani”, ne-a mai spus acelasi avocat. Dacă va fi sau nu haos printre adolescenţi rămâne de văzut.
Cert e că aleşii neamului au legalizat abuzul sexual, ce va fi mascat, evident, sub forma unor relaţii amoroase mai mult sau mai puţin reale.
Moartea victimei după viol, cel mult 18 ani de puşcărie!
Vechea lege penală prevedea, în cazul infracţiunii de viol urmat de moartea sau de sinuciderea victimei, o pedeapsă cuprinsă între 15 şi 25 de ani.
Noua legislaţie însă e mult mai blândă şi stabileşte sec: “Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro