COD GALBEN
Începând din seara de sâmbătă, 16 ianuarie, aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale ţării, precum şi zona Carpaţilor de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.
COD PORTOCALIU
În judeţele Buzău, Prahova, Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea, Galaţi, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70…80 km/h. Zăpada va fi troienită şi vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În judeţele Tulcea şi Constanţa, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică.
Notă: În celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vântului la rafală va fi, în general, de 35..45 km/h.
Până vineri seară, la ora 22 este în vigoare o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori în zonele montane, intensificări ale vântului
În jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15…20 l/mp. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70…80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50…60 km/h.
Notă: Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica, urmând ca, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, Administraţia Naţională de Meteorologie să emită noi mesaje.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro