A fost iahtul Casei Regale
Bărbatul se ocupă acum de reabilitarea vasului cu aburi “Borcea“, vechi de aproape o sută de ani şi primul vapor proiectat şi construit de inginerii români. În primii săi ani, acesta a fost iaht al Casei Regale, fiind utilizat de regele Ferdinand.
În primul Război Mondial, nava a fost folosită ca atelier mecanic mobil pentru navele de luptă de pe Dunăre, iar în cel de-al doilea, ca unitate de transmisiuni. După ce va fi reparată, “Borcea“ va fi navă de agrement şi va plimba turiştii pe Dunăre sau pe Marea Neagră.
Primii la judecată
În acest timp, ancheta privind tragedia din clubul Colectiv merge mai departe. Ieri, procurorii militari din cadrul DNA au finalizat bucata de dosar care-i priveşte pe căpitanii ISU George Matei (foto) şi Antonina Radu (foto).
Cei doi au fost astfel trimişi în judecată, urmând să răspundă în faţa judecătorilor pentru faptul că, deşi au controlat de mai multe ori discoteca groazei, din motive doar de ei ştiute, n-au înregistrat rapoartele în baza de date ISU. Procesul lor va începe astăzi, la Tribunalul Militar Bucureşti.
84 de cluburi închise şi amenzi uriaşe
Tot ca efect al tragediei din clubul Colectiv, controalele tot mai dese la cluburi, săli de spectacole sau cinematografe au scos la iveală mii de nereguli.
Doar în perioada 23 noiembrie -1 decembrie, 84 de localuri au fost închise temporar, iar alţi peste 600 de agenti economici au primit amenzi ce însumează peste 5 milioane de lei, adică aproape 1,25 milioane de euro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro