Un grup de 26 de membri ai partidului, printre care deputaţii Viorel Hrebenciuc, Valeriu Zgonea şi europarlamentarul Corina Creţu, i-a trimis lui Mircea Geoană o scrisoare deschisă în care îl face pur şi simplu mincinos: “Aţi minţit electoratul şi anul trecut şi o faceţi şi acum vorbind despre vizita dumneavoastră la domnul Vîntu. Vă readucem aminte că ştiaţi, aşa cum ştiam cu toţii, de existenţa fotografiilor şi a informaţiilor legate de prezenţa dumneavoastră la domiciliul lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu o seară înainte de dezbaterea finală. Cu toate acestea, când a doua zi după vizită, atât domnul Hrebenciuc, cât şi domnul Guşă şi domnul Ponta v-au solicitat explicaţii în legătură cu acea vizită, i-aţi minţit spunând că episodul nu a avut loc”.

Semnatarii scrisorii s-au arătat indignaţi şi de faptul că Mircea Geoană a spus că actualul lider al PSD, Victor Ponta, l-ar fi sfătuit să mintă în dezbaterea televizată cu Băsescu şi să nu recunoască faptul că s-a întâlnit cu Sorin Ovidiu Vîntu.

4616-314080-untitled15.jpgIliescu nu-l înţelege

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu (foto), a declarat, ieri, că gestul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, de a povesti despre alegerile din 2009 a fost unul “total nefericit”. “Această ieşire a domnului Geoană este total de neînţeles pentru un om responsabil. Asta îl descalifică definitiv pe domnul Geoană în ochii mei. În rest, reacţia partidului o vom vedea”, a spus Iliescu.4616-314081-34qa.jpg

Vladimir Kara-Murza, disident rus: „După ce regimul Putin va cădea, Rusia va avea nevoie de experiența României privind trecerea de la dictatură la democrație” INTERVIU
Recomandări
Vladimir Kara-Murza, disident rus: „După ce regimul Putin va cădea, Rusia va avea nevoie de experiența României privind trecerea de la dictatură la democrație” INTERVIU

Apărat de nevastă

Soţia lui Mircea Geoană, Mihaela (foto), sare în apărarea acestuia. Ea spune că e adevărat că actualul lider al PSD, Victor Ponta, i-a cerut soţului ei să mintă în legătură cu vizita la Sorin Ovidiu Vîntu, însă fostul candidat la preşedinţie ar fi refuzat să facă acest lucru.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.