Deţinuţii care nu s-au numărat printre aleşii care să ocupe unul dintre cele 140 de locuri din clubul închisorii pentru a-i vedea pe „viu” pe actorii Companiei de Teatru Mirela Stoian s-au mulţumit să privească derularea piesei la televizoarele din celule.
Şi asta pentru că ”Ultima reuniune”, din distribuţia căreia fac parte numai actori tineri şi talentaţi, a fost transmisă, pe toată durata ei, în direct, pe canalul cu circuit închis al închisorii. Finalul piesei al cărei personaj principal este ”Mama”, o soacră ce-şi terorizează nurorile, femeie care însă debordează de un fin simţ al umorului, i-a găsit pe puşcăriaşii din sală în picioare, aplaudând la scenă deschisă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Ce conțin faimoșii biscuiți petit beurre, de fapt. Românii îi cumpără de ani buni, dar puțini citesc și eticheta
FANATIK.RO

Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO

Ce să pui în găluște ca să nu se mai sfărâme la fiert. Vor fi mult mai pufoase și aromate dacă te bazezi pe acest truc

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Caz tulburător în Iaşi. Şi-a violat propria soră de 11 ani, a filmat şi a postat totul pe internet. Adolescent de 17 ani, trimis în judecată
Observatornews.ro
Caz tulburător în Iaşi. Şi-a violat propria soră de 11 ani, a filmat şi a postat totul pe internet. Adolescent de 17 ani, trimis în judecată
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI