Cei mai mulţi bani se pierd din TVA (72 de miliarde de lei), din mişmaşurile pe care le fac producătorii şi comercianţii de carne (10 miliarde de lei) şi din munca la negru (20 de miliarde de lei).
“Un nivel de 16% din PIB atinge siguranţa naţională, viitorul acestei ţări. Aşa cum avem pact politic pe adoptarea euro, ar trebui un pact politic pe combaterea evaziunii”, a declarat acesta, adăugând că “lucrurile au scăpat de sub control”.
Anul trecut, statul a colectat din taxe şi impozite 173 de miliarde de lei, însă a pierdut din evaziunea fiscală peste 100 de miliarde de lei. Cei mai mulţi bani s-au pierdut din TVA, unde gaura a ajuns la 72 de miliarde de lei.
“S-a tot discutat despre evaziunea fiscală la pâine, dar vă atrag atenţia că la pâine e chiar mai mică decât în alte zone. La carne, după estimările noastre, evaziunea fiscală e mai mare de 80%, este imensă”, susţine Ionuţ Dumitru.
Potrivit Consiliului Fiscal, statul pierde enorm şi din munca la negru: în România există 1,55 milioane de persoane care lucrează fără acte, iar banii neîncasaţi de stat ajung la 20 de miliarde de lei.
“Nu le poţi cere oamenilor conformare voluntară, când aceştia trebuie să meargă la spital cu aspirina în buzunar”, conchide Ionuţ Dumitru.

Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”
Recomandări
Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”

«Nu avem sistem electronic»

«Comoara» din economia subterană: 100 de miliarde de leiGuvernatorul BNR consideră că unul din motivele pentru care românii preferă să fie ilegalişti e legat de neadaptarea la mijloacele moderne.
“După 14 ani, văd că nu avem sistem electronic să ştim ce e cu TVA, cu plăţile de impozite. Se duce omul 60 de kilometri la capitala de judeţ ca să poată plăti impozitul”, a declarat Mugur Isărescu (foto).
România se află pe penultimul loc în Europa la colectarea veniturilor ca procent din PIB. Noi colectăm 32,7%, bulgarii şi polonezii colectează peste 36%, în timp ce Ungaria şi Italia trec de 46%.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Ce se face de Sfântul Vasile pentru a atrage norocul și prosperitatea. Cel mai important obicei care trebuie respectat pe 1 ianuarie
FANATIK.RO
Ce se face de Sfântul Vasile pentru a atrage norocul și prosperitatea. Cel mai important obicei care trebuie respectat pe 1 ianuarie
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI