Dacă Florin, care deja e convocat de Victor Piţurcă la echipa naţională, îşi demonstrase valoarea, Mihai a arătat în ultimele partide de ce conducerea Universităţii Craiova i-a stabilit o clauză de reziliere de 15 milioane de euro. “Mihai are acea scânteie care face diferenţa în fotbal”, îşi caracterizează Adrian Mititelu “perla”.
Florin Costea: «Victorie de neuitat!»
Şi nu poate fi contrazis după ce mezinul i-a făcut pe fundaşii de milioane de euro ai campioanei CFR Cluj să pară o adunătură de amatori luaţi de pe stradă. Echipa fanion a Olteniei, cu cei doi fraţi Costea în avanposturi, a călcat în picioare formaţia lui Duşan Uhrin şi i-a făcut pe cei aproape 20.000 de spectatori prezenţi pe “Ion Oblemenco” să-şi amintească de vremurile bune, când oltenii făceau legea în fotbalul românesc.
“Am marcat şase goluri, dar nu familia Costea a câştigat meciurile cu Farul şi cu CFR Cluj, ci întreaga echipă a Craiovei. Mă bucur că suntem peste Steaua în clasament, dar nu mă gândesc încă la Liga Campionilor, pentru că este un obiectiv foarte greu de atins. Pe moment ne gândim la Cupa UEFA. O să merg la naţională, sper să câştigăm «dubla» cu Serbia şi cu Austria, iar apoi să batem Oţelul şi Dinamo în Liga 1. În seara aceasta am obţinut o victorie mare, pe care nu o vom uita prea curând”, şi-a mărturisit Florin planurile de viitor.
Gigi mulţumeşte Ştiinţei
Patronul Stelei a ţinut să-i felicite pe jucătorii antrenaţi de Nicolo Napoli pentru victoria categorică împotriva campioanei CFR Cluj. “Le mulţumesc jucătorilor de la Universitatea că au fost români adevăraţi şi că au răzbunat România! Toate problemele mele pleacă de la Paszkany şi am o oarecare ură fotbalistică împotriva lui CFR Cluj. Vreau să dispară odată echipa asta”, a declarat Becali.
«Scorul putea fi mai mare»
“Băieţii au făcut un joc extraordinar. Fraţii Costea s-au mişcat bine, au reuşit să marcheze, dar pot spune că toată echipa a jucat excelent”, a declarat Nicolo Napoli. “Aştept de mult această victorie. Cred că de peste 1.200 de zile. Scorul putea fi şi mai mare şi ar fi fost o răzbunare pe CFR pentru toate înfrângerile categorice din trecut. Avem o echipă bună, care poate bate pe oricine”, a spus Adrian Mititelu.
Patru olteni convocaţi la tineret
Evoluţia bună jucătorilor Craiovei nu a trecut neobservată de antrenorul reprezentativei de tineret a României, Emil Săndoi. Acesta a convocat patru fotbalişti din Bănie – Găman, Bărboianu, Gângioveanu şi Mihai Costea – pentru următorul meci din preliminariile Campionatului European de tineret, ediţia 2011. Tinerii tricolori vor da piept cu Andorra, la Arad, pe 28 martie, şi vor evolua în meciul amical cu Serbia, diputat pe 1 aprilie, la Kragujevac.