Conchita Wurst, cea care a câștigat marele trofeu la ediția din 2014 a Eurovisionului, vrea ca anul acesta să participe din nou și să cânte în duet cu nimeni altul decât Cezar Ouatu.
Nu au fost încă stabilite detaliile colaborării dintre cei doi artiști cu apariții excentrice. Potrivit stiritvr.ro, reprezentanții lor încă mai poartă negocieri pe această temă.
Anul acesta, finala Eurovision se va desfăşura la Viena, pe 23 mai. Până atunci, cei care îşi doresc să reprezinte România pe scenă din capitală Austriei se pot înscrie până pe 8 februarie. Câştigătorul Eurovision România va fi ales pe 8 martie, într-un spectacol transmis în direct de Televiziunea Română.
Printre artiștii români care și-au anunțat deja prezența la Eurovision se numără Nicola, Amna feat. Glance, trupa Băieții, Gabriel Cotabiță și, pentru prima oară, Trooper.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Cel mai scump iaht românesc a fost vândut la preț de fier vechi. A fost considerat perla flotei României și unul dintre cele mai luxoase din lume, astăzi valorează zeci de milioane de dolari
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cine este Şerban Şuru, autoproclamat șef al Mișcării Legionare din România. A fost săltat de mascaţi, după omagierea lui Zelea Codreanu în pădurea Tâncăbeşti
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau