Credeţi că şi Borcea va trebui să aştepte la fel de mult ca şi dv. pentru a-şi recupera banii… Haideţi să lămurim un lucru. Relaţia mea cu domnul Badea e una cât se poate de corectă. Toate problemele dintre noi au fost rezolvate. Şi Cristi îşi va primi banii. Nu am nici un dubiu în această privinţă.
Nu mai sunteţi tentat să investiţi în fotbal? Deocamdată, nu! Dar am să vă dau o informaţie în premieră. Peste câţiva ani, unul dintre viitorii investitori de la Dinamo va fi băiatul meu cel mare, Marius. E înnebunit după această echipă de fotbal şi suferă enorm atunci când Dinamo pierde. Şi vă mai spun ceva. Şi Patrick Borcea, fiul de 15 ani al lui Cristi, va urma calea tatălui său de a investi bani la Dinamo. Sângele apă nu se face niciodată. Va veni noua generaţie de investitori. E şi normal să fie aşa.
Ce avea Dinamo special în perioada în care dv. şi Borcea eraţi investitori? Era o atmosferă senzaţională. Dacă noi vorbeam la ora 2.00 să cumpărăm un jucător, nu ne lăsam bătuţi până nu-l vedeam la Dinamo. Tot timpul ne-a plăcut să fim nişte luptători. Să ne batem pentru această echipă.
Cristi ia 7.000.000 € pe acţiuni
Borcea, de 12 ani acţionar la Dinamo, va păstra o funcţie decorativă, de preşedinte executiv de onoare al clubului din Ştefan cel Mare. Omul de afaceri a renunţat la acţiunile sale, care vor fi cumpărate de Nicolae Badea şi de Dragoş Săvulescu contra a 7.000.000 de euro. Înainte de conferinţa de despărţire, Cristi va avea şi o discuţie cu jucătorii lui Dario Bonetti.
Proiectul lui Giovani Becali, refuzat
Procuratorul Giovani Becali (foto) nu e tentat să investească la Dinamo: „Acum câţiva ani, când eram 12 acţionari, am vrut să ajut clubul. Am propus un proiect, băgam fiecare câte 50.000 de euro pe pe lună, se crea un buget de 12-13.000.000 de euro pe doi ani, dar nu a mers, asta e! Acum nu se mai pune problema să investesc!”.