Andrei Videanu – 21 de ani
După un periplu zbuciumat şi costisitor la colegiul Le Rosey (Elveţia), Andrei Videanu s-a înscris la George Washington University (SUA), cea mai scumpă facultate din lume (200.000 de dolari pentru patru ani de studiu). Profitând de ocazie, Videanu jr a schimbat şi iubita, renunţând la Oana în favoarea Cristinei Anghel, o apropiată a familiei şi un fotomodel destul de cunoscut în branşă. Conform site-ului unei agenţii de profil, dimensiunile Cristinei sunt 91/60/84, noua parteneră a lui Andrei fiind şi o amică de nădejde a Dianei Videanu, celălalt copil al fostului ministru al economiei. După câteva escapade romantice prin Europa, cei doi au depăşit pragul prieteniei, dovadă fiind poza foarte fierbinte pe care Andrei a postat-o recent pe contul lui de Facebook, în care se sărută pasional cu Cristina, pe fondul unui apus de soare.
Sebastian Blaga – 22 de ani
Băiatul pedelistului Vasile Blaga, fost ministru de interne, este aplecat spre studiu, urmând cursurile Universităţii Tehnice din München. Aici, tânărul de 22 de ani o păstrează mereu aproape pe iubita sa, Alina Maria Binder (23 de ani), cu care, de câţiva ani, trăieşte o frumoasă poveste de dragoste, chiar în Germania.
Andrei Hrebenciuc – 27 de ani
Fiul lui Viorel Hrebenciuc, lider PSD, a trecut cu bine peste legătura tumultuoasă cu Elena Băsescu, fata cea mică a preşedintelui ţării. Aşa se face că după câteva aventuri pasagere, Andrei s-a hotărât să rămână lângă Irina Noapteş (23 de ani), cu care are o relaţie de mai bine de doi ani. Irina e fata lui Alexandru Noapteş, fost director al CFR Călători, cercetat în prezent pentru faptul că nu poate justifica suma de 2.800.000 € dintr-un total declarat al averii de circa 3.000.000 €.
Andrei Năstase – 25 de ani
Băiatul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, PSD, se laudă de ceva vreme cu o relaţie statornică alături de Bianca Ciuvăţ, manechin şi studentă la Drept. De altfel, intenţiile celor doi sunt dintre cele mai serioase, dovadă declaraţia lui Năstase jr, acordată emisiunii „Drept la ţintă”, de la Kanal D: „Normal, am prezentat- o pe Bianca părinţilor mei, au dreptul să ştie”.
Alexandru Vanghelie – 17 ani
Băiatul lui Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 din Bucureşti, are lipici la fetele frumoase. Ultima cucerire a junelui, care intenţionează să studieze la Oxford, e Alexandra Mateuţ (16 ani), fata cea mică a fostului mijlocaş dinamovist Dorin Mateuţ.