Sibiul rămâne şi în acest an un punct important pe harta Cupei ”Hagi”, eveniment sportiv ajuns la cea de-a treia ediţie. Prin excelenţă, Sibiul e un reper cultural şi turistic. Oraşul de pe Cibin a fost în 2007, în premieră pentru ţara noastră, Capitala Culturala Europeană. Sibiul devine însă şi un burg al fotbalului juvenil. În această săptămână, 84 de copii pasionaţi de fotbal vor avea şansa să dovedească publicului local că au deprins deja ”abecedarul” celui mai îndrăgit şi răspândit sport.

Indiferent de numele echipei câştigătoare de la Sibiu, toţi copiii participanţi vor fi învingători! La Cupa ”Hagi” 2012, fiecare puşti îşi va trăi clipa din plin, iar publicul sibian va gusta din bucuria zâmbetului strălucitor şi farmecul inegalabil emanate de copii. Ca şi la precedentele ediţii, evenimentul cuprinde două turnee paralele: unul adresat copiilor legitimaţi la cluburile de fotbal, prezent în calendarul FRF (Cupa ”Hagi”), şi unul rezervat echipelor din şcolile gimnaziale (Cupa ”Danone”). Conform regulamentului, câştigătoarele celor două competiţii îşi vor disputa, într-un meci final, trofeul şi, totodată, marele premiu: reprezentarea României la turneul internaţional Nations Cup 2012, care va avea loc în Polonia.

Cazul celor doi studenţi care au îngropat de viu un copil, la Mangalia, după ce i-au ucis părinţii: „Nu mai avea de ce să trăiască”. Ce fac azi criminalii
Recomandări
Cazul celor doi studenţi care au îngropat de viu un copil, la Mangalia, după ce i-au ucis părinţii: „Nu mai avea de ce să trăiască”. Ce fac azi criminalii

”Regele”: ”Mă simt împlinit când sunt înconjurat de copii veseli, care aleargă după minge”

”Mă simt împlinit atunci când sunt înconjurat de copii veseli, care aleargă după minge. Este un prim pas pentru ei pe lungul drum spre performanţă. Prin ochii lor mă întorc în lumea copilăriei mele, când am avut un vis: să fiu un mare fotbalist! Iar visul a devenit realitate şi, de aceea, le spun copiilor să-şi urmeze steaua norocoasă. Este loc pentru toată lumea să reuşească şi pentru unii totul poate începe chiar aici, alături de mine, la Cupa Hagi, a declarat Gheorghe Hagi.

Cine s-a calificat până acum la faza finală

La faza zonală de la Sibiu participă echipele: Şcoala de Fotbal ”Marius Baciu” Mediaş (Sibiu), Kinder Sângeorgiu de Mureş (Mureş), FC Braşov (Braşov), ACS Odorheiu Secuiesc (Harghita), Viitorul Sfântu Gheorghe (Covasna) şi Langenthal Valea Lungă (Alba). După primele patru etape, la turneul final s-au calificat echipele Oţelul Galaţi, AS ”Casa Bogdan” Craiova, Atletico Arad, FC Mara Baia Mare (în competiţia cluburilor), Şcoala Gimnazială Nr. 43 ”Dan Barbilian” Galaţi şi Gimnaziul ”Liviu Rebreanu” Tg. Mureş (în competiţia şcolilor). După competiția de la Sibiu mai sunt două etape, la Suceava și la București. Turneul final se va desfăşura în perioada 29 mai – 01 iunie, la Cluj. La acesta vor lua parte 8 echipe (câştigătoarele celor 7 turnee zonale şi Universitatea Cluj, campioana en-titre) şi 6 formaţii şcolare (câştigătoarele celor 4 turnee zonale, Liceul ”Mircea Eliade” Bucureşti, campioana en-titre, şi echipa care va câştiga turneul local al şcolilor din judeţul Cluj). Cele 14 echipe vor evolua separat, în două întreceri paralele. Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, campioana cluburilor va juca împotriva campioanei şcolilor, într-o finală care va decide reprezentanta României la turneul final Nations Cup 2012.

Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”
Recomandări
Ciclonul Ashley „va mătura România”, anunță ministrul mediului. Fechet: „Ne uităm cu îngrijorare”

Anul trecut au participat 217 echipe și 2.900 de jucători

La evenimentul de anul trecut au participat 2.900 de jucători, grupaţi în 217 echipe. În total, s-au disputat 257 de meciuri, însumând 7.510 minute. Aceste partide au fost urmărite de aproximativ 15.000 de spectatori, în cele 8 oraşe prin care a trecut caravana Cupei ”Hagi”. Marea câştigătoare a competiţiei de anul trecut – echipa Liceului ”Mircea Eliade” Bucureşti – a reprezentat România la Finala Internaţională Danone de la Madrid, unde au participat 40 de ţări de pe tot globul. În ultimul joc, cel pentru locurile 17-18, echipa României a pierdut în faţa ţării gazdă, Spania. Lovitura de începere a acestui meci a fost dată de Gheorghe Hagi. Meciul dintre Spania şi România, disputat pe stadionul ”Santiago Bernabeu”, a înregistrat în tribune o asistenţă record: peste 45.000 de spectatori!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ANM: Avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt pentru Bucureşti şi municipiul Ilfov. Populația, sfătuită să ia măsuri
Știrileprotv.ro
ANM: Avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt pentru Bucureşti şi municipiul Ilfov. Populația, sfătuită să ia măsuri
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Localitatea de lângă România în care se spune că a trăit un vampir adevărat. Povestea lui le dă și astăzi fiori oamenilor
FANATIK.RO
Localitatea de lângă România în care se spune că a trăit un vampir adevărat. Povestea lui le dă și astăzi fiori oamenilor
De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
GSP.RO
De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
I se spune Las Vegas de la Marea Neagră. Orașul care a renăscut cu investiții importante și care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști
FANATIK.RO
I se spune Las Vegas de la Marea Neagră. Orașul care a renăscut cu investiții importante și care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Afacerea ingenioasă inventată de doi tineri din Iași, după apariția RetuRO: "Ne-am gândit să fluidizăm un pic partea de reciclare"
Observatornews.ro
Afacerea ingenioasă inventată de doi tineri din Iași, după apariția RetuRO: "Ne-am gândit să fluidizăm un pic partea de reciclare"
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI