Noul studiu arată că tinerii care sunt mai predispusi să devină dependenţi de jocurile pe calculator sunt cei care petrec o mulţime de ore în faţa PC-ului, au probleme în a socializa cu alţi copii şi sunt mai impulsivi decât alţii de vârsta lor. Ajunşi dependenţi de jocuri, copiii sunt predispuşi la depresie, anxietate sau au alte fobii sociale. De asemenea, tinerii care trăiesc doar pentru a se juca pe calculator au şi performanţe şcolare mult mai slabe.
“Ceea ce ştim din studiile anterioare este ca dependenţa de jocuril este asemănăntoare cu alte dependenţe. Însă nu ştim exact cum s-a ajuns aici. Jocurile pe calculator pot fi o problemă secundară. S-ar putea ca acei copii, cu astfel de probleme să fie, de fapt, inadaptaţi social, să nu se descurce la şcoală şi să fie tot timpul deprimaţi şi astfel îşi găsesc alinarea în jocuri. De aici lucrurile pot degenera şi mai mult”, a declarat Douglas A. Gentile, profesor de psihologie la Universitatea Iowa din Ames.
“Nu numai că studiul relevă factorii de risc pentru jocurile pe calculator, dar am descoperit că depresia poate fi o problemă reală. Am descoperit că tinerilor, care s-au apucat de astfel de jocuri la nivel patologic, li s-au agravat depresiile şi anxietăţile. Însă atunci când au încetat să se mai joace, depresiile au începtat”, a mai completat profesorul Gentile.