Un vecin de-al actorului Mel Gibson, din Malibu, SUA, a declarat pentru presa americană: “Copiii sunt extrem de furioşi că mariajul părinţilor săi s-a terminat. Nici unul dintre ei nu vrea să mai vorbească cu tatăl lor. Sunt foarte supăraţi”. De când actorul, în vârstă de 53 de ani, a anunţat, luna aceasta, că a hotărât să divorţeze de soţia sa, Robyn Moore Gibson, a fost văzut tot mai des în compania cântăreţei rusoaice, Oksana Pochepa. Frumoasa artistă, în vârstă de 24 de ani, a declarat în mai multe rânduri în presă că are o relaţie cu celebrul actor şi chiar că îl va face pe acesta din nou tătic, pentru că este deja însărcinată. Mai mult, potrivit publicaţiei The Sun, Mel i-a pus la dispoziţie iubitei sale una din locuinţele pe care el le deţine în California.
Soţia lui doreşte jumătate din avere
“Nu este pentru prima dată când Mel are o aventură, însă de data aceasta Robyn e hotărâtă să nu mai închidă ochii şi nu mai vrea să îl ierte”, a declarat o sursă, precizând că aceasta vrea să obţină jumătate din avere.
Cu ea se va căsători starul
Oksana Pochepa este o tânără de 24 de ani, supranumită “Britney Spears a Rusiei”. Cântăreaţa s-a autodeclarat vinovată pentru divorţul actorului Mel Gibson de soţia lui, iar recent a dezvăluit că este gravidă şi că actorul deja a cerut-o de soţie. Potrivit site-ului Life.ru, Oksana a afirmat zilele trecute că ea şi Mel sunt pe cale să-şi pună pirostriile. Contactat de jurnaliştii ruşi, purtătorul de cuvânt al lui Gibson nici nu a negat, nici nu a confirmat zvonul. Răspunsul său a fost simplu şi uşor pe lângă subiect, acesta declarând doar că actorul şi Oksana sunt colaboratori.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!