Părinţii copilului sunt disperaţi, pentru că în urmă cu două săptămâni a făcut un preinfarct. „Acum se simte mai bine. A fost diagnosticat la vârsta de doi ani cu obezitate morbidă. Îmi pare rău de el, dar nu am ce să îi fac. Numai medicii l-ar putea face bine. Mănâncă foarte mult’, a declarat Mariana Negrici, mama băiatului.
Copilul a fost luat în evidenţă de asistentul social din comuna doljeană Drăgoteşti, care a declarat că a făcut o anchetă socială acasă la Alexandru, iar acesta este bine îngrijit. „Familia ne-a spus că nu îşi doreşte să lase copilul într-un centru de îngrijiri. Băiatul nu este maltratat, însă nu merge şi nu vorbeşte, iar la 6 ani cântăreşte 120 de kilograme. Noi le oferim lunar un ajutor material. Ştiu că familia nu îi poate oferi dieta prescrisă de medici, din cauză că nu are bani”, a spus Ştefania Căptăţână, asistent social în cadrul primăriei Drăgoteşti.
Mama copilului recunoaşte că au fost zile în care nu a avut ce să îi dea să mănânce şi a fost nevoită să îi gătească ştir, o plantă care se dă de mâncare porcilor.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Adevarul.ro
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Unica.ro
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele
Observatornews.ro
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
HOROSCOP
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare