Călin a venit pe lume, în noiembrie 2006, întâmpinat cu toată bucuria şi nerăbdarea iubirii a doi oameni. Părinţii lui. Totul a mers perfect în familia Graur, ba în 2009 s-a născut şi o fetiţă, Carla. Din februarie 2010 însă, Călin a început să nu simtă bine: dureri de cap, de picioare, lipsa poftei de mâncare, tremurături şi pierderea echilibrului. În ziua în care familia privea un filmuleţ făcut la aniversarea de 3 ani a lui Călin, băieţelul s-a prăbuşit fără putere. De aici, a început calvarul tuturor analizelor, presupunerilor, operaţiilor, tratamentelor şi al diagnosticelor care, în timp, s-au tot agravat. Pentru că boala lui Călin nu avea să fie uşor de diagnosticat, fiind un tip nou de tumoră cerebrală, neclasificată încă nici măcar de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Primul RMN a indicat o tumoră medulară T6-T8, hidrocefalie tetraventiculară şi diseminări cerebrale leptomeningeale. Cu toată bunăvoinţa medicilor din ţară, mulţipriveau nedumeriţi la suferinţa lui Călin. Era primul caz de acest fel din România.
Câteva şedinţe de chimioterapie făcute la Institutul Oncologic au redus tumora medulară cu aproape o treime. Dar între timp, părinţii au căutat disperaţi răspunsuri şi soluţii şi la clinici din străinătate. Iar cele mai ferme şi mai convingătoare au venit de la o clinică din Ravensburg, Germania, din partea dr. Ioana Knoeller, neurochirurg de origine română.
Copilul care se luptă cu un tip nou de cancer. Suferă de o tumoră cerebrală neclasificată încă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Certificatul care atestă suferinţele lui Călin
E nevoie de încă 50.000 de euro
O analiză a lichidului cefalorahidian şi prin puncţii lombare au dus la suspiciunea de histiocitoză X, o maladie foarte rară, ce afectează doar 4 copii dintr-un milion. Călin a fost supus unei alte intervenţii, după ce suportase înainte un şir lung de biopsii şi de proceduri invazive. În ianuarie 2011, alte teste, făcute la Bonn, aduc o altă veste teribilă: băiatul suferă de tumoră glioneuronală leptomeningeală difuză, un tip nou de tumoră cerebrală. Reîncepe chimioterapia în ţară, cu temodal, trecând prin 19 astfel de şedinţe. Şi cu toate acestea, tumora intramedulară a crescut în diametru, ajungând la peste 8 centimetri. Acum, Călin şi părinţii lui aşteaptă să ajungă iar în Germania, pentru continuarea tratamentului prin radioterapie. Şi, poate, o altă operaţie. Dar pentru toate acestea ar fi nevoie de încă aproximativ 50.000 de euro.

Mic sondaj la marginea țării. De la „frumosul Ciolacu” și „inteligentul Geoană” la „Băsescu cel hazliu”, ce cred oamenii care trăiesc în colțul de jos al hărții, în Dobrogea, despre prezidențiale
Recomandări
Mic sondaj la marginea țării. De la „frumosul Ciolacu” și „inteligentul Geoană” la „Băsescu cel hazliu”, ce cred oamenii care trăiesc în colțul de jos al hărții, în Dobrogea, despre prezidențiale

Cum ne poţi contacta

Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro. Dacă vrei să semnalezi cazuri, scrie la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro.

Cum poţi ajuta

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Dacă vrei să ajuţi cu bani, o poţi face în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
Viva.ro
Ce scrie în testamentul lui Silviu Prigoană! L-a făcut înainte să moară: „Am dat copiilor mei ce li se cuvine. E umilitor pentru...”
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
FANATIK.RO
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
GSP.RO
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS: „Suntem în permanent contact!”
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Elle.ro
Pepe, declarații emoționante despre soția lui, Yasmine, și cum i s-a schimbat viața de când au devenit un cuplu: „Dacă nu ar fi fost ea, nu știu cum m-aș fi descurcat...”
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina
Observatornews.ro
Cât de puternică este "Oreșnik", misterioasa rachetă nouă cu care Rusia a lovit Ucraina
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI