Acum o lună, o ambulanţă gonea spre Hanovra, în Germania, plecând din Bucureşti. În ea, Cosmina, fetiţa din Tulcea cu zâmbet viu şi trup plăpând, suferind de o tumoare cerebrală uriaşă ce-i ameninţa viaţa în fiecare clipă.
Era, într-un fel, ca micul David luptând cu Goliatul unei maladii ce dorea s-o înfrângă. Părinţii, toţi oamenii ce-i săriseră în ajutor, inclusiv Fundaţia Ringier, făcuseră tot ce era omeneşte posibil pentru ca acei 50.000 de euro necesari operaţiei de la clinica Institutului Internaţional de Neuroştiinţe din Hanovra să fie strânşi în timp util.
Cu toţii am devenit piatra şi praştia cu care biblicul David a ţintit fruntea lui Goliat, doborându-l. Medicii germani - fără dileme de graniţe ori spaţii Schengen - au privit “în ochi”, reci şi profesionişti, o tumoare românească şi au operat- o.
Aproape 12 ore, metodic, până s-au asigurat cu tot răul fusese scos. Poate că, abia perceptibil, Cosmina zâmbea chiar şi-atunci, jucându- se cu “praştia” copilăriei prin Delta cea dragă ei şi visând că e sănătoasă. Iar totul a mers bine.
Fetiţa a supravieţuit şi drumului, şi dificilei operaţii. O bătălie - şi una importantă - a fost câştigată. Însă “războiul” e încă lung. Mai ales că biopsia a arătat că tumoarea era malignă.
A împlinit 6 ani în spital
Peste 10 zile, Cosmina va trebui să înceapă şedinţele de chimio şi radioterapie. Tot acolo, în Hanovra, unde şi-a şi serbat împlinirea a 6 ani, pe patul de spital. Pentru noua bătălie e nevoie însă iar de bani.
10.000 de euro pentru şase săptămâni de tratament. Cei strânşi până acum “s-au topit” pentru operaţie şi spitalizare.
Dacă tot a străbătut atâta cale, dacă tot a învins în toate luptele de până acum, n-ar fi păcat ca fetiţa să fie înfrântă chiar când e pe cale să-şi pună la pământ, definitiv, vrăjmaşul? Hai s-o ajutăm pe Cosmina încă o dată, iar zâmbetul ei fragil şi rănit să trăiască.
ATENŢIE!
Numărul de SMS la care poţi dona 2 euro este 8828. Numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote.
Cum ne poţi contacta
Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro.
Dacă vrei să semnalezi cazuri, scrie la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro.
Contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.