Preşedintele PNL Crin Antonescu nu mai afişează siguranţa din trecut când este vorba de susţinerea candidaturii sale şi de către PSD, la alegerile pentru Cotroceni din 2014. La o întâlnire cu liberalii din Focşani, Antonescu a declarat că nu ştie, deocamdată, care este decizia PSD în legătură cu scrutinul prezidenţial din 2014.
„Nu știu, dacă mă întrebați astăzi, ce decizie va lua până la urmă Partidul Social Democrat în legătură cu alegerile prezidențiale. Dar atitudinea corectă este următoarea: avem o decizie împreună, avem niște parteneri care, cât timp mergem împreună, trebuie să avem încredere. Și primul lucru este acela ca noi să facem lucruri corecte, în administrație, în guvernare, în Parlament, să lucrăm împreună pentru toate acele obiective din program”, a afirmat Crin Antonescu, conform Agerpres.
Liderul PNL a continuat: „Pentru mine, candidat declarat al Uniunii la președinția României, este să-mi construiesc prin acțiunile mele, prin pozițiile mele publice acea formulă pentru un alt președinte cum am promis României”.
Preşedintele Senatului a vorbit şi despre faptul că Mircea Geoană consideră că liderul PNL a pierdut un sfert din electoratul social democrat din cauza faptului că face opoziţie în Guvern.
„Dați-mi voie să nu comentez nimic despre Mircea Geoană, despre declarațiile sale. Fac doar o constatare generală, nu legată de Mircea Geoană: ridicolul și penibilul trebuie să aibă limite”, a încheiat Crin Antonescu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!