S-a retras în luna mai, anul 2011
Fotbalistul lui Inter a susţinut că nu va refuza o întâlnire cu Victor Piţurcă, dar e un fel de “Piţi, vii degeaba în Italia, nu mă convingi”. “Poate să vină, să ne vedem, să vorbim, să mâncăm, poate chiar îl pot ajuta cu un sfat, cu ceva, dar, de întors la lot, nu se mai pune problema. Am luat o hotărâre şi aşa rămâne”, a adăugat Cristi Chivu.
Născut pe 26 octombrie 1980, Chivu a îmbrăcat prima dată tricoul reprezentativei pe 18 august 1999, cu ocazia amicalului Cipru – România 2-2. De atunci, a strâns 75 de jocuri sub tricolor, înscriind trei goluri, participând la două turnee finale ale Euro, în 2000 şi 2008. Ultimul său joc în naţională a fost tot un amical, Italia – România, 1-1, pe 17 noiembrie 2010. Apoi, în mai 2011, şi-a anunţat retragerea printr-o scrisoare de adio.
Ce bucuros e la trei ani după grava accidentare la cap!
Se împlinesc aproape trei ani de când Cristi Chivu s-a accidentat grav la cap, în timpul meciului cu Chievo, de pe 6 ianuarie 2010. Fundaşul lui Inter, care a fost operat la cap, a spus apoi: “Atunci mi-a fost teamă că ar putea să nu îmi mai fie frică pentru fetele mele, Natalia şi Adelina”. De la accidentare, Cristi joacă numai cu cască. Iar în familia lui a mai apărut Anastasia (2 ani). El şi Adelina o mai au pe Natalia (4 ani).