Încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, poliţistul Cristian Cioacă a putut totuşi să îşi vadă o parte din rude cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Sora lui, Anamaria, l-a adus la puşcărie pe fiul acestuia, Patrick. Copilul, acum în vârstă de zece ani al Elodiei şi al lui Cioacă, nu îşi mai văzuse tatăl de foarte mult timp, astfel că revederea a fost una emoţionantă.
În urmă cu aproape trei ani, Comisia pentru Protecţia Copilului de la Consiliul Judeţean Argeş a decis că se impune ca Patrick Cioacă să locuiască la sora poliţistului, ţinându- se cont în luarea deciziei de dorinţa copilului şi de situaţia materială bună a mătuşii minorului. Membrii comisiei au ţinut cont că, în ultimii ani, minorul a crescut alături de rudele pe linie paternă, de continuitatea şcolară a copilului. “De asemenea, s-a mai ţinut seama şi de dorinţa copilului şi a tatălui acestuia, de situaţia materială şi familială a soţilor Ene, sora şi cumnatul lui Cristian Cioacă, de faptul că aceştia dispun de mijloacele materiale necesare pentru a-i asigura nepotului condiţii corespunzătoare de creştere şi educare, că-i oferă suport emoţional şi afectiv, linişte, stabilitate şi siguranţă pentru dezvoltarea fizică, morală şi intelectuală”, a declarat directorul DGASPC Argeş, Adrian Macovei. Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, iar Cristian Cioacă a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui. După aproape 7 ani, în iunie 2014, acesta a fost condamnat definitiv la 15 ani şi 8 luni de închisoare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro