Sechestru pe penthouse-ul de 500.000 €

O anchetă amplă a descoperit că Bîlteanu, deţinătorul unui loc confortabil în topul bogaţilor României, face parte dintr- un grup care a creat un prejudiciu de 15.000.000 de euro prin devalizarea SIFurilor (Societăţi de investiţii financiare).
Imediat, afaceristul a fost dus la audieri, reţinut pentru 24 de ore şi, ieri, toate bunurile lui au fost puse sub sechestru. Astfel, într-o clipă, Cristina Rus a rămas fără nimic!
Penthouse-ul din Pipera, de jumătate de milion de euro, în care îşi creşte cei doi copii, nu mai este al ei, nici Range Roverul ultimul model primit de la soţul ei cel atent, nici banii, nici acţiunile, nici terenurile, nimic! Şi de parcă nu ar fi fost destul, aseară, Bîlteanu şi tatăl lui au fost prezenţi în faţa unui complet de judecată al Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile (instanţa nu luase, încă, o decizie, până la ora închiderii ediţiei noastre).
Ruină totală, în numai 24 de ore, pentru cântăreaţa blondă care credea că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior. Potrivit apropiaţilor Cristinei Rus din vremea când muzica îi ţinea de foame, idealul ei amoros a fost să întâlnească un bărbat puternic, bogat, care să aibă grijă de ea.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

A schimbat cântăreţele cu soţiile de milionari

Din acest motiv, blonda evita anturajele mediocre din punct de vedere financiar şi tindea mereu să cunoască oameni cu bani.
Căuta prietenii în lumea pe care ea o considera bună. Din ziua în care l-a cunoscut pe Bîlteanu, a cărui avere cântărea 90 de milioane de euro la ultima estimare, Cristina a pătruns în universul luxos la care visa şi a început să se debaraseze de cunoştinţele din vechea ei viaţă.
A rupt legătura cu toţi foştii colegi de breaslă, o tagmă inferioară, şi s-a anturat cu soţiile şi iubitele partenerilor de afaceri ai lui Dragoş. Şi se simţea tare bine. Problemele lui Bîlteanu, însă, o aruncă înapoi, în trecutul cu probleme pe care a vrut să-l uite.

Dosarul SIF-urilor taie cheful de distracţie în Fratelli Bucureşti

Alături de Bîlteanu, alte trei persoane au fost reţinute în dosar: omul de afaceri de origine libaneză Najib El Lakis, Stere Gardan şi avocatul Nicolae Mergeani, de asemenea suspect în dosarul lui Viorel Hrebenciuc. Mergeani este acţionar, printre altele, la Clubul Fratelli din Bucureşti şi la Le Club Herestrău.
EXCLUSIV LIBERTATEA | Cristina Rus a pierdut tot!
“Dânsul este acţionar minoritar. Nu ne este afectată activitatea”, a declarat Silviu Talpău, manager general al Clubului Fratelli. “De asemenea, sprijinitor al grupului infracţional organizat a fost şi persoana juridică Torch Invest SA, fostă Fratelli Azuga SRL, Fratelli Invest SRL, care a fost înfiinţată pentru a fi întrebuinţată la comiterea de infracţiuni”, se menţionează în Referatul DIICOT

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Misteriosul milionar grec Papalekas, şi el inculpat

EXCLUSIV LIBERTATEA | Cristina Rus a pierdut tot!Un alt nume greu care apare în dosar este cel al misteriosului milionar de origine greacă Ioannis Papalekas (foto), cunoscut şi drept “Vulturul fără chip”, unul dintre cei mai importanţi investitori de pe piaţa imobiliară din România.
Potrivit Referatului de arestare preventivă: “La acest grup a aderat şi inculpatul Papalekas Ioannis”. Procurorii arată că “beneficiari reali fiind Bîlteanu Gheorghe şi El Lakis Najib, Papalekas Ioannis”. Informaţiile se regăsesc în Referatul DIICOT prin care se cere arestarea celor 5 suspecţi.
 

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI