Cel mai adesea, crizele de fiere se manifestă printr-o durere înţepătoare apărută în partea dreaptă a abdomenului, exact sub coaste. Starea de disconfort resimţită astfel este deseori însoţită de greaţă, dureri de cap şi vărsături. Toate acestea apar, cel mai adesea, după mesele copioase. Prevenirea dischineziei biliare constă în grija acordată alimentaţiei. Pentru că sunt mai de greu de digerat, tocăturile, grăsimile, prăjelile, sosurile, preparatele pe bază de ouă, smântâna, margarina, untul sau uleiul, alcoolul, torturile cu creme grase, ciocolata, alunele şi băuturile carbogazoase pot duce la apariţia unei crize de fiere.
Cei care nu se pot abţine chiar de la toate acestea trebuie să încerce măcar să nu combine aceste alimente. Prânzurile regulate şi o odihnă de o jumătate de oră după mese contribuie şi ele la prevenirea unor astfel de probleme. Persoanele care ştiu că au probleme cu bila sunt sfătuite ca după o masă mai bogată în grăsimi să ia pastile care stimulează evacuarea bilei în intestine. Iar dacă criza s-a declanşat deja se pot lua şi medicamente antispastice.
În momentul în care dischineziile biliare se complică şi cu febră, cu apariţia icterului sau cu dureri care se extind înspre partea superioară a abdomenului şi cu urină închisă la culoare este recomandat să mergeţi la medic. Acesta vă poate spune, în urma unui consult, dacă e nevoie sau nu să mergeţi la un specialist gastroenterolog.
Leacuri la îndemâna oricui
- Faceţi o cură cu: turiţă mare (2-3 căni pe zi) sau cu suc de ridiche neagră; infuzie de gălbenele; de sunătoare sau decoct de ovăz
- Puneţi comprese calde pe abdomen cu infuzie de ceai de coada calului sau cu frunze de varză
- Faceţi masaj foarte blând pe zona dureroasă
- Infuzie din frunze de anghinare (o lingură de frunze la jumătate de litru de apă, cantitate care se bea pe parcursul zilei) şi pulberea de coajă de cruşin (câte un vârf de cuţit de 2-3 ori pe zi), care se ia până la dispariţia simptomelor.
Aşteptăm întrebări şi sugestii la adresa de e-mail sanatate@libertatea.ro