Cred că v-aţi dat seama cu toţii, din aluzia mea străvezie, că am văzut-o (la Kanal D) pe cronicăreasa neamului în materie de ţoale cu ifose, Iulia Albu. A fost invitată să le dea note – şi na-na la funduleaţă – ăstora care, cică, au jucat ţonţoroiul pe principiile modei, pfff. Iulica arăta aşa cum v-a obişnuit, mustea de rafinament. Pe scăfârlie, îi crescuse un păsăroi mov, dintr-un fel de satin care cred că fusese în prealabil apretat cu clei.
Apropo, oare când va începe madam să construiască şi cuiburi pentru vrăbiile care se odihnesc atât de duios şi frecvent pe căpăţâna dumneaei? Mă rog… Această duduie, care se remarcă frecvent, aşadar, prin dezinvoltura cu care strămută cuibare întregi de orătănii în ciuful ei, a desfiinţat tot felul de figurine din show-business sau sport. Trebuia s-o vedeţi când ciomăgea la ei verbal, cu mutra femeii care a mâncat din greşeală un ou cu coajă cu tot. Excitat de atâta criticăreală – de care râd şi proştii, şi deştepţii deopotrivă (fiecare cu percepţia lui) -, Kanal D titra ţanţoş: “Spaimă printre vedete! Iulia Albu oferă Trofeul Bau-Bau!”.
Păi cum, nu e ea însăşi trofeul? Că un bau-bau mai zbârlit decât ciuful prezentat publicului n-am văzut nicăieri pe faţa şi pe fundul pământului. Dizaineriţa cu găina le-a dat note jalnice unor cazuri clinic sănătoase din showbiz. Dar asta e, ciufuţenia nu se discută, se execută. Am schimbat canalul. Am nimerit din greşeală pe Naţional TV.
Nu ştiu de ce, dar am impresia că acolo lucrează numai Corina Chiriac, fiindcă de câte ori ajung pe acest post (intenţionat sau nu), dau de doamna cântecului românesc. Doamnă care, de obicei, invită (normal!) alte contese ale cântecului la fel de românesc. Bunăoară, duminică a chemat-o pe Mirabela Dauer. Corina ne-a tulburat sufletele fragile cu un panseu adânc precum săpătura de injecţie, dar şi cumplit de adevărat: “Fiecare dintre noi are un şlagăr nemuritor”. Presupun că se referea la “noi, cântăreţii”, fiindcă restul lumii – popor de solişti amatori, antrenaţi să schelălăie doar în baie şi la preselecţiile de la Mamaia – nu beneficiază de şlagăre în vastul repertoriu. Ooof, revin un pic la Iulia Albu: unde eşti tu, unde-i găina ta, când avem atâta treabă cu voi?
În loc să latri la hainele Mihaelei Rădulescu, ce-ar fi să dai o tură pe la Naţional TV? Fiindcă avem subiecte crocante. Bunăoară, alături de Mirabela Dauer, era în studio şi solistul Gabriel Dorobanţu. Mirabela intrase într-o rochie lălâie, mai mult lată decât lungă, catastrofal aleasă pentru atare ocazie. Dorobanţu venea tare din urmă, cu o cravată de culoarea margarinei, unsă tacticos pe o cămaşă cu puchiţei. Această combinaţie solistico-prăjituroasă era de natură să readucă, în tăbăcita noastră memorie, scene de neuitat de la festivalurile cumplit de optzeciste. Ca şi duetul lor formidabil: “Te-am visat ca niciodată, alergând în calea mea”, chestii de-astea frumoase ca o gladiolă care plânge cu sughiţuri, dracu ştie de ce.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI