Cronică tv de Alice Năstase Buciuta | Dacă tăcea, american rămânea

Omul nu-şi putea găsi liniştea în familia lui adoptivă înstărită, alături de o mamă fină, blondă, iubitoare şi un tată elegant, grizonant şi suplu, ci simţea un fior dându-i ghes să afle mai multe despre cine e şi de unde i se trage frumuseţea smeadă. Învăţat cu faptele bune, Măruţă n-a stat pe gânduri, ci s-a hotărât să-i dea omului o mână de ajutor, aşa că şi-a pus echipa la treabă şi a aflat şi adresa mamei, şi pe cea a tatălui zămislitor.
De aici s-a declanşat o întreagă aventură nebunească, la care căutătorul de origini a participat, cu un zâmbet ce trecea de la uimire la disperare. Tânărului american i-a pupat picioarele o mamă fără vocabular, fără dinţi şi fără intenţii serioase, care s-a jurat, în elegantul stil al etniei minoritare căreia îi aparţinea, că să moară mă-sa dacă ea nu moare de bucurie că şi-a văzut băiatul. Asta, desigur, dacă nu moare înainte de boala psihică pe care o deţine, o boală cu puternică componentă genetică la care amărâtul venit să-şi cunoască mama nu avusese ocazia să se gândească până acum.
Tatăl, fără dinţi şi el şi fără serviciu, i-a făcut cunoştinţă cu cei şapte fraţi ai lui şi cu actuala soţie, un fel de mamă vitregă de-a doua, care nu vedea şi nu prea înţelegea ce oaspete le-a venit în casa fără pereţi, dar simţea freamătul bucuros al celorlalţi locatari ce simţeau, şi ei, miros de dolari. Americanul s-a ţinut bine cu dinţii rânjiţi înspre cameră, zicând mereu că yes, yes, he is happy – dar era limpede că nu era decât un râs sfredelit de regretul că dacă tăcea, american rămânea.
Am traversat epoci în care aveam toate motivele din lume să critic cu clăbuci la gură lumea întoarsă cu fundul în sus şi principiile în jos. I-auzi ce-au voie bărbaţii să facă atunci când suferă din amor, ziceam. Şi înşiram nervoasă cum se-mbată ei ca porcii şi lumea se înduioşează de romantismul lor, cum umblă jegoşi şi devastaţi şi cei din jur le plâng de milă, cum cad în şanţuri, în stare criţă de ebrietate, iar asta le face pe femei să-i ierte. Dar de-acum s-a sfârşit. De când cu piesa celor de la Carlas Dream, cântată de blonda rubicondă Delia, “Da, mamă, sunt beată, pentru că altfel nu îl pot uita/ Şi n-am nevoie de iertarea ta/ Nu-mi spune că n-ai fost şi tu aşa cândva”, s-a încheiat o epocă.
Nu doar că Delia se-mbată mangă din amor, ci e convinsă că şi maică-sa a avut cândva, în vremuri ale sentimentelor feştelite, alcoolemia şi disperarea crescute. Gata, domnilor, am dat emanciparea jos din pod, nu ne mai supăraţi, înşelaţi sau abandonaţi, că rămâneţi fără ţuică şi, să fim serioşi, rămâneţi şi fără primele locuri în topurile muzicale! Pentru că acum, oricât i-am căuta Deliei nod în papură şi noduli în coardele vocale, piesa e tare şi-o s-o tot auzim.

Urmărește-ne pe Google News