Omul nu-şi putea găsi liniştea în familia lui adoptivă înstărită, alături de o mamă fină, blondă, iubitoare şi un tată elegant, grizonant şi suplu, ci simţea un fior dându-i ghes să afle mai multe despre cine e şi de unde i se trage frumuseţea smeadă. Învăţat cu faptele bune, Măruţă n-a stat pe gânduri, ci s-a hotărât să-i dea omului o mână de ajutor, aşa că şi-a pus echipa la treabă şi a aflat şi adresa mamei, şi pe cea a tatălui zămislitor.
De aici s-a declanşat o întreagă aventură nebunească, la care căutătorul de origini a participat, cu un zâmbet ce trecea de la uimire la disperare. Tânărului american i-a pupat picioarele o mamă fără vocabular, fără dinţi şi fără intenţii serioase, care s-a jurat, în elegantul stil al etniei minoritare căreia îi aparţinea, că să moară mă-sa dacă ea nu moare de bucurie că şi-a văzut băiatul. Asta, desigur, dacă nu moare înainte de boala psihică pe care o deţine, o boală cu puternică componentă genetică la care amărâtul venit să-şi cunoască mama nu avusese ocazia să se gândească până acum.
Tatăl, fără dinţi şi el şi fără serviciu, i-a făcut cunoştinţă cu cei şapte fraţi ai lui şi cu actuala soţie, un fel de mamă vitregă de-a doua, care nu vedea şi nu prea înţelegea ce oaspete le-a venit în casa fără pereţi, dar simţea freamătul bucuros al celorlalţi locatari ce simţeau, şi ei, miros de dolari. Americanul s-a ţinut bine cu dinţii rânjiţi înspre cameră, zicând mereu că yes, yes, he is happy – dar era limpede că nu era decât un râs sfredelit de regretul că dacă tăcea, american rămânea.
Am traversat epoci în care aveam toate motivele din lume să critic cu clăbuci la gură lumea întoarsă cu fundul în sus şi principiile în jos. I-auzi ce-au voie bărbaţii să facă atunci când suferă din amor, ziceam. Şi înşiram nervoasă cum se-mbată ei ca porcii şi lumea se înduioşează de romantismul lor, cum umblă jegoşi şi devastaţi şi cei din jur le plâng de milă, cum cad în şanţuri, în stare criţă de ebrietate, iar asta le face pe femei să-i ierte. Dar de-acum s-a sfârşit. De când cu piesa celor de la Carlas Dream, cântată de blonda rubicondă Delia, “Da, mamă, sunt beată, pentru că altfel nu îl pot uita/ Şi n-am nevoie de iertarea ta/ Nu-mi spune că n-ai fost şi tu aşa cândva”, s-a încheiat o epocă.
Nu doar că Delia se-mbată mangă din amor, ci e convinsă că şi maică-sa a avut cândva, în vremuri ale sentimentelor feştelite, alcoolemia şi disperarea crescute. Gata, domnilor, am dat emanciparea jos din pod, nu ne mai supăraţi, înşelaţi sau abandonaţi, că rămâneţi fără ţuică şi, să fim serioşi, rămâneţi şi fără primele locuri în topurile muzicale! Pentru că acum, oricât i-am căuta Deliei nod în papură şi noduli în coardele vocale, piesa e tare şi-o s-o tot auzim.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
FANATIK.RO
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI