M-au uluit cele mai multe dintre cele auzite. Unele răspunsuri m-au făcut să râd, altele, cât paci să plâng. Am auzit atunci că de Paşte sărbătorim naşterea Mântuitorului şi că sărbătoarea naţională a României ar fi pe 23 august.
Am aflat că poezia “Leoaică tânăra, iubirea” e scrisă de Eminescu (şi asta mi-a amintit cum, aflat într-o pasă romantică, fotbalistul Adrian Mutu a mărturisit şi el presei care sunt versurile eminesciene favorite pe care le recită iubitei: “Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi/şi ţi-aş săruta talpa piciorului, /nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,/ de teamă să nu-mi striveşti sărutul?”, recitând, fără intonaţie, versurile lui Nichita).
Amintindu-mi de acel reportaj tragicomic, m-am gândit cât de puţini trebuie să fie cei care ştiu care este semnificaţia zilei de 1 Decembrie. Câtor români le pasă de sărbătoarea naţională altfel decât prin prisma faptului că e zi liberă, şi, cu puţin noroc, ca anul acesta, dacă se aşază de la sine pe lângă weekend, se preschimbă în pretext nobil de minivacanţă.
Cât de departe e anul 1918 al marii uniri, ca să ne mai stârnească emoţii reale amintirea miracolului care s-a întâmplat atunci? În ultimul interviu pe care Adrian Păunescu mi l-a acordat nu cu mult înaintea dispariţiei sale neaşteptate, l-am întrebat pe poet de ce altceva, în afară de părinţii săi trecuţi în nefiinţă, îi mai este dor.
Iar el mi-a dat cel mai surprinzător răspuns cu putinţă într- o lume în care dorurile noastre au, de cele mai multe ori, limanuri concrete.
“Mi-e dor de 1 Decembrie 1918. Am spus şi repet: pentru a fi prezent la 1 Decembrie 1918 nu m-aş da înapoi să fiu noroi pe bocancii mărşăluitorilor spre Marea Unire. Mi se pare că e atât de mare acea zi, încât mă tem că nu o vom mai trăi niciodată, deşi eu o aştept. Când facem, la Alba Iulia, Congresul Spiritualităţii Româneşti, în vecinătatea permanentă a zilei de 1 Decembrie, le spun fraţilor noştri români de pretutindeni: să sperăm că suntem în ziua de 30 noiembrie 1918 şi că mâine dimineaţă va fi 1 Decembrie 1918”.
Dar noi, dacă am ieşi în stradă şi am face un sondaj masiv întrebând trecătorii români care este semnificaţia zilei de 1 Decembrie, probabil că răspunsul cel mai des întâlnit ar fi legat de începutul iernii.
“A venit iarna, acoperă-mi inima cu ceva”… Cum bine spunea Alifantis? Sau Paula Seling? Sau Tony Poptămaş? De parcă ar mai conta…

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI