De exemplu, fiica Andei Călugăreanu, tânăra Ioana Tufar (sau Tufaru, showbizul nu s-a decis încă, televiziunile titrează când aşa, când aşa, cu toate că taică-su a fost un nume straşnic al actorimii) a rămas bătaia de joc a emisiunilor de aşa-zis divertisment. Am văzut de curând, la Kanal D (emisiunea WOWbiz, moderată de Adelina Pestriţu şi Mădălin Ionescu), o haită de reporteri care fac mişto de drama, discursul şi starea generală a bietei fete cu nume celebru.
Oamenii infatuaţi din televiziune se atârnă de naivitatea şi bunăvoinţa ei. Ioana e o fată cu sufletul bun ca miezul de cozonac. Face tot ce i se spune. Nu e suspicioasă, zâmbeşte mult, nici nu realizează că unii scot bani din tristeţile ei, ca într-o piaţă hidoasă a meschinăriei. O pun în cele mai groteşti situaţii, maculând astfel memoria părinţilor ei extraordinari.
Ce să pricepem din asta? Că suntem un popor ipocrit, care bocim lângă crucea marilor artişti, în timp ce le batjocorim copiii? Ştiu că sună oribil această acuzaţie, dar e suficient să vedeţi o asemenea emisiune ca să-mi daţi dreptate, asta în condiţiile în care eu însămi mi-am dorit să greşesc. Din păcate, ceea ce vă spun e un adevăr urât, ciufut şi ghebos. În ţara asta, boala nu e recunoscută decât dacă se tratează cu bisturiu sau cu pastile. Boala minţii a ajuns subiect de divertisment.
“Hă, hă, hă, ce tâmpit e ăla!” – aşa latră cei care se cred lucizi şi deştepţi, dar în realitate sunt nişte frustraţi făcători de umbră bleagă, pe un pământ mâncat de prejudecăţi. Păi, dacă e să râdem de alţii, hai măcar să ne alegem subiecte mai zemoase. În aceeaşi emisiune, a fost poftită şi eterna, vechea noastră prietenă, Iulia Albu. Fata care de obicei vine cu găina-n poală căra de data asta un urs de pluş şi vorbea de parcă mâncase înainte o pizza ornată cu caşcaval şi tranchilizante.
Discursul ei leşinat n-a fost taxat la fel de aspru de către moderatorii extaziaţi de asemenea show ieftin. Iulia Albu e o zână, fiindcă joacă teatru ieftin şi face fiţe textilo-mondene. Ioana, fiica Andei Călugăreanu, e transformată fără scrupule într-un clovn. Fiindcă moderatorii şi realizatorii au senzaţia că publicul-ţintă al acestui circ e de-un cinism ordinar şi vrea batjocură imorală, nicidecum divertisment de calitate.
Adică râdem ca proştii de fiica regretatului Dan Tufaru, dar o aplaudăm, cu rânjet politicos, pe Iulia Albu – care avea o pană înfiptă-n ciuf. Şi care a spus despre Andreea Raicu, de exemplu, că poartă ceasul greşit, că arată “de parcă o mănâncă între sâni” – şi alte asemenea orori. În acest timp, Antena Stars nu mai pridideşte cu ciufuleala post-mortem.
După dispariţia Mărioarei Zăvoranu, se trăncănesc vrute şi nevrute. Dacă închizi ochii şi doar asculţi cum se vorbeşte în studio, ai senzaţia că auzi o drujbă, atât. N-am mai pomenit aşa ceva de pe vremea când OTV, fie-i ţărâna zahăr vanilat, bătea câmpii câte jumătate de an cu un subiect – vezi cazul pilotului Adrian Iovan, răposatul soţ al Romaniţei.
Aflăm în fiecare zi ce tată biologic şi ce taţi adoptivi avea Oana, care era bun şi care era rău, de ce biata mă-sa îl dispreţuia taman p-ăla pe care-l iubea fetiţa ei şi multe asemenea scame dramatice. Parcă era vorba că despre morţi pălăvrăgim numai de bine. Dar asta e numai teoria. Până la practică, ne mănâncă audienţele, fir-ar ele să fie.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!