În mai multe sate sucevene există tradiţia confecţionării unor cruci de gheaţă în Ajunul Bobotezei. La alte biserici, unde se face cruce de gheaţă, credincioşii lipesc monede de metal pe cruce şi îşi pun o dorinţă. Tradiţia spune că în această zi sfântă li se va îndeplini orice vis. De asemenea, agheasma mare este tămăduitoare de boli.
Şi în acest an, se fac cruci de gheaţă, chiar dacă zăpada lipseseşte cu desăvârşire. Pentru oamenii din comuna suceveană Bosanci, istoria acestei cruci de gheaţă este una aparte şi tocmai din acest motiv sătenii sunt extrem de mândri şi spun că vor face şi imposibilul pentru ca tradiţia să se respecte în fiecare an. Obiceiul este păstrat de sute de ani. Dacă în vechime se foloseau ca unelte precum fierăstrăul sau toporişca, acum localnicii taie gheaţa cu drujba şi cu cuţitoarea. Fabricarea unei cruci de gheaţă durează cam o zi. Cum totul se face afară, oamenii îndură un frig cumplit, dar merită, susţin ei, de dragul tradiţiei. Au fost ani însă în care apa nu a fost suficient de îngheţată iar pompierii trebuiau să fie cu băgare de seamă pe lac, pentru a nu ajunge în apă cum s-a mai şi întâmplat.
Cu două zile înainte de Bobotează , localnici în cea mai mare pompieri civili din comuna Bosanci se duc pe iazul numit Pârţac şi tăie blocuri mari de gheaţă cu care au confecţionat cruci de gheaţă. Numai că în acest an, vor procura gheaţa din alte locuri.
Bătrânii povestesc că în anul 1867 jumătate din Bosanci a fost mistuit de flăcări . Atunci a luat fiinţă grupul de pompieri civili, care au făcut un legământ că în Ajun de Bobotează să confecţioneze câte o cruce de gheaţă la fiecare biserică din sat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro