Biletele de avion se rezervă din timp, cu ajutorul sistemelor internaţionale computerizate. Caută cele mai bune oferte, fiindcă preţul tichetelor diferă în funcţie de perioadă, de numărul de zile petrecute la destinaţie, de vârstă sau de clasa de confort. Informează- te care este termenul legal până la care poţi anula rezervarea. Plata biletelor se poate face în lei, euro, dolari, prin transfer bancar, cash sau cu carte de credit. Interesează- te de preţul integral al tichetului, care să includă toate taxele, ca să nu ai surprize. Află care este politica de anulare a zborurilor.
Documentele necesare călătoriei. În afara biletelor de avion dus-întors, trebuie să ai la tine cartea de identitate sau paşaportul, dacă vei călători într- o ţară care nu este membră a UE. Sunt state care cer ca paşaportul să fie valabil pentru cel puţin 3, 6 sau 9 luni de la data începerii călătoriei.
Bani şi acte. E bine să ai la tine bani în plus, fie cash, fie pe card. Sumele diferă: 50 de euro/zi sunt necesari pentru fostele state socialiste şi 100 de euro/zi pentru ţările vest-europene. Verifică dacă destinaţia nu necesită obţinerea vizei sau impune alte reguli de călătorie, cum ar fi scrisori oficiale de invitaţie, sume necesare întreţinerii, vouchere de servicii hoteliere. Dacă eşti în situaţia de a călători însoţit de un copil minor, e bine să ştii că ai nevoie de procură, dacă nu sunt de faţă ambii părinţi sau tutori.
Bagaje. Pentru cele de mână, ai voie cu jucării, dacă nu depăşeşti greutatea permisă, şi chiar cu mâncare pentru copii, preferabil sigilată. Nu pune niciodată în bagajul de cală obiecte de valoare (bani, documente, bijuterii, medicamente). Se întâmplă destul de des ca bagajele să se piardă sau să nu ajungă la timp. Nu uita să pui pe bagaj o etichetă cu numele şi telefonul, pentru a evita confundarea cu altele asemănătoare. Dacă nu îţi găseşti bagajul la aeroport, adresează-te Biroului de reclamaţii, unde poţi depune o plângere. Compania aeriană este obligată să livreze gratuit bagajul la hotelul sau la adresa unde vei locui la destinaţie.
Despăgubiri
Pentru despăgubiri te poţi adresa Centrului European pentru Protecţia Consumatorilor din România, fie că e vorba de bagaje pierdute, zboruri anulate sau alte situaţii în care ai fost păcălit sau nemulţumit de servicii.