Noul cabinet va fi prezentat marţi
Călin Popescu Tăriceanu a declarat deja public că nu este de acord cu ruperea USL şi i-a cerut lui Crin Antonescu să revină asupra deciziei de a ieşi de la guvernare, după care şi-a depus demisia din partid. Gestul său ar putea fi urmat şi de alţi liberali.
Totuşi, în acest moment, în Guvernul Ponta II nu mai puţin de nouă ministere sunt ocupate de interimari, ceea ce în opinia preşedintelui Traian Băsescu înseamnă un “Executiv instabil”.
Ponta a anunţat că marţi, 4 martie, va prezenta Parlamentului noua formulă a Guvernului şi că va avea discuţii în acest sens inclusiv cu UDMR. Se vorbeşte că maghiarii vor primi cel puţin două ministere şi un post de vicepremier, plus funcţii de prefect în Harghita şi/sau Covasna.
Iohannis a aţipit la şedinţă
Obosit probabil de nenumăratele drumuri făcute între Sibiu, unde este primar, şi Bucureşti, Klaus Iohannis, prim vicepreşedintele PNL, a aţipit preţ de câteva minute la întâlnirea de marţi seară a liberalilor. Pesemne că şedinţa la care aceştia erau adunaţi pentru a bate-n cuie ieşirea de la guvernare nu i-a… trezit suficient interesul.
Lista miniştrilor interimari
Traian Băsescu a semnat ieri decretele pentru numirea de miniştri interimari în locul liberalilor demisionari. Iată pe cine a propus Victor Ponta:
- Rovana Plumb, ministru delegat interimar pentru Ape, Păduri şi Piscicultură;
- Robert-Marius Cazanciuc, ministru delegat interimar pentru Relaţia cu Parlamentul;
- Titus Corlăţean, ministru delegat interimar pentru Românii de Pretutindeni; l Mihnea-Cosmin Costoiu, ministru interimar al Culturii;
- Adriana-Doina Pană, ministru interimar al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
- Nicolae Bănicioiu, ministru interimar al Sănătăţii;
- Dan-Coman Şova, ministru interimar al Transporturilor.