O televiziune a difuzat un reportaj care ar trebui să-i facă pe politicieni să le crape obrazul de ruşine. Nu le crapă, pentru că nu-l au. Emisiunea a dezvăluit starea jalnică a unei avuţii inestimabile: Biblioteca Naţională. Instituţie care mai există doar cu numele. Milioane şi milioane de volume zac de-a valma în subsoluri igrasioase, cu ziduri ce stau să se prăbuşească. Incunabule şi ediţii princeps, nestemate vechi de sute de ani ale culturii româneşti şi universale, mucegăiesc şi se degradează ireversibil, în pofida pasiunii, chiar a disperării cu care personalul – redus numericeşte, prost plătit şi bolnav din cauza condiţiilor de lucru mizerabile – încearcă să salveze ce şi dacă mai poate fi salvat.
Sediile Bibliotecii Naţionale, depozitele de carte s-au deteriorat sau au fost pierdute, în urma revendicărilor imobiliare, unul câte unul. De 20 de ani, nici o guvernare n-a fost capabilă să încheie construcţia noii clădiri, de la Unirii, ba n-a lipsit nici pofta de a-i schimba destinaţia. De zeci de ani, nici un premier n-a călcat pragul acestei instituţii fundamentale într-o ţară civilizată. La fel, preşedinţii, parlamentarii, miniştrii. Care văd în litera scrisă un soi de tolerată a Neamului. Nu aduce nici contracte, nu are fonduri care să poată fi deturnate, nu produce sufragii şi nici posturile la raft nu sunt dorite de clientela politică. E doar o parte a culturii naţionale, stânjenitoare şi neîncăpătoare în mintea lor îngustă, adesea rudimentară. Aşa cum s-a văzut şi la adoptarea Bugetului, când culturii i s-au aruncat, parcă în silă, câteva firimituri. Nu cred că Toader Paleologul vrea să-şi ridice cariera pe ruine. N-avem nevoie de biblioteci, de muzee, de artă. De cultură. În schimb, generozitatea parlamentarilor s-a revărsat asupra cultelor. Într-un stat laic, preoţilor, vreo 17.000, li s-au majorat lefurile cu 50%. S-au găsit bani, amendamentele curgând gârlă, pentru repararea sau construirea a sute de biserici. Explicabil: invocarea numelui “ctitorilor” pe bani publici, în slujbele ţinute de preoţi, e aducătoare de voturi.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro