Mi-am împlinit visul de copil de a merge la Disneyland Paris pe la 25 de ani. Am ajuns într-o zi de 1 ianuarie, sceptică oarecum, pentru că afară era un frig de crăpau pietrele, iar în noaptea dintre ani tocmai ninsese.
În plus, petrecusem de Revelion până la 5 dimineaţa, aşa că vă închipuiţi ce am simţit când, la 7 fix, a sunat ceasul!
Ţin minte că am luat RER-ul, trenul parizian, şi după vreo oră am ajuns în zona parcului Disney. Cumpărasem biletul de intrare din ţară, cu 60 de euro, beneficiind de transport gratuit până la poarta lumii fermecate.
Experienţa a fost fantastică, iar amintirile, de neegalat. Să vezi castelul din desenele preferate acoperit de un strat imaculat de zăpadă nu e de ici, de colo!
Din experienţa mea, pot să vă spun aşa: cele două parcuri pot fi văzute într-o singură zi cu pachetul Park Hopper, care vă permite să intraţi şi să ieşiţi de câte ori aveţi chef.
E adevărat, totul se petrece pe repede înainte, dar asta nu este neapărat un lucru rău. În mod normal, se recomandă minimum două zile în Disney Park şi o zi în Walt Disney Studios Park.
Indiferent de câte zile petreceţi acolo, personajele legendare sunt peste tot, de la Goofy la Captain Hook, de la Mickey la Minnie, Cenuşăreasa ori Albă-ca-Zăpada, gata oricând să facă o poză cu voi.
O idee bună ar fi să cumpăraţi biletele on-line cu ceva timp înainte de a pleca la Paris.
Dacă în mod normal biletul pentru un adult e 63 de euro/zi şi 56 de euro/zi pentru copii, rezervat on-line este 50 de euro/zi/adult şi 44 de euro/ zi/copil.
Hotelurile din parc sunt destul de scumpe, dar puteţi să vă cazaţi în afara lui şi veţi economisi din start câteva sute de euro.
Şi mai am pentru voi un pont: puteţi cumpăra un pachet de 4 nopţi la Paris de la Christian Tour (www.christiantour.ro), telefon 021.211.11.39, prin programul Senior Voyage. La cei 295 de euro/persoană, cei care au mai puţin de 55 de ani plătesc în plus doar 30 de euro. În tarif sunt incluse transportul cu avionul, transferul de la aeroport la hotel, cazarea cu mic dejun. Şi… ocazia de a descoperi unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din lume.
De la Europa Travel (www.europatravel.ro), telefon 021.9407, puteţi cumpăra un city-break cu preţuri ce pornesc de la 281 de euro/persoană. În tarif sunt incluse transportul cu avionul şi 3 nopţi de cazare la un hotel de 3*, cu mic dejun.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Cum ajungi ieftin la Paris şi DisneylandCarla Enea a vizitat 60 de ţări

Carla Enea a lucrat zece ani ca jurnalist, iar din 2007 şi-a început activitatea de consultant în turism. De-a lungul vremii, a oferit servicii de consultanţă media, marketing şi PR pentru cei mai mari turoperatori şi agenţii de turism din România. Pasionată de călătorii, Carla, care are la activ peste 60 de ţări văzute, ne propune, în fiecare duminică, o rubrică în care vor fi abordate subiecte care interesează în special familiile, povestindu-ne despre parcuri de distracţii, grădini zoologice, hoteluri, spa-uri şi programe de baby-sitting pentru… părinţii care nu au uitat să se distreze.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI