Echivalări pentru alte 5 limbi străine

Iată şi cele patru teste la limba franceză ale căror rezultate pot fi echivalate: Diplôme détudes en langue française, Diplôme approfondi de langue française, Test de connaissance du français, Test dévaluationdu français. Şi pentru cei care aleg să susţină proba de evaluare a competenţelor în limba germană au fost stabilite testările pentru echivalarea rezultatelor. În total, pe lângă cele amintite, documentul mai prevede 13 testări la limba germană, două pentru limba italiană, una pentru spaniolă, patru pentru portugheză şi una pentru japoneză. Detalii pe site-ul MEN.
În privinţa probei pentru evaluarea competenţelor digitale, candidaţii pot cere să nu o mai susţină dacă au, deja, certificatul ECDL START, ECDL COMPLET, ECDL PROFIL START BAC sau ECDL PROFIL BAC, ori certificatele IC3 GLOBAL STANDARD 4. Echivalarea se realizează de comisia de bacalaureat, în baza solicitărilor candidaţilor, însoţite de documentele care demonstrează rezultatele obţinute de aceştia la testări.

Avantaje pentru olimpici

Olimpicii pot solicita echivalarea unor probe cu rezultatele bune obţinute la concursurile la care au participat. Astfel, elevii care în una din clasele a IX-a – a XII-a au obţinut premii individuale la concursuri/olimpiade şcolare internaţionale, recunoscute de Ministerul Educaţiei, au posibilitatea de a-şi echivala, la cerere, proba scrisă de examen la disciplina la care au obţinut premiul. Echivalarea se face cu nota maximă. Lista concursurilor şi olimpiadelor şcolare internaţionale recunoscute de MEN va fi postată pe site-ul instituţiei, înainte de începerea sesiunii speciale de bacalaureat.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Adevarul.ro
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Cu cine vrea să îl înlocuiască Simion pe Isărescu. Consilier BNR: Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea
Observatornews.ro
Cu cine vrea să îl înlocuiască Simion pe Isărescu. Consilier BNR: Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI